Clădiri de patrimoniu neîngrijite ori abandonate, chiciuri arhitecturale, spaţii verzi „sacrificate” pentru afaceri profitabile, pomi ciuntiţi sub pretextul toaletării, focare de infecţii în „buricul târgului”, un ştrand, cândva mândria Europei, murdar şi veşnic în reamenajare, un stadion început în urmă cu aproape cinci ani, departe de a fi finalizat, o Cetate încărcată de istorie lăsată în paragină şi lista poate continua. Fiecare puteţi adăuga, din păcate, câte o „pată” pe obrazul Aradului de astăzi.

O lipsă de respect şi implicare din partea autorităţilor locale, dar şi a unor cetăţeni. O letargie bolnăvicioasă care a transformat „Mica Viena” într-o localitate de provincie lipsită de strălucire. Un Arad care stagnează, ba chiar decade, din punct de vedere economic, social, cultural şi sportiv, în comparaţie cu trendul ascendent al oraşelor din jur: Oradea, Alba Iulia, Baia Mare. Pentru a ne raporta la acelaşi rang de localităţi. „Nostim este că, atunci când trăieşti într-un oraş, amâni să-l cunoşti şi de obicei până la urmă nu-l cunoaştem niciodată” – sunt vorbele scriitorului brazilian Paulo Coelho, cu cărţi traduse în 67 de limbi în peste 150 de ţări.

În ceasul al 13-lea, un număr de şapte asociaţii civice şi culturale din Arad, strânse sub „umbrela” Asociaţiei „Pro Urbe”, şi-au propus să tragă un semnal de alarmă. Un „strigăt” pentru stoparea declinului: „De veghe în urbea arădeană”. Poate fi un (nou) început. Sau, mai bine zis, ne-am dori să se întâmple asta. Să punem umărul, cu toţii, pentru a reda Aradului splendoarea de odinioară. Iar mâine, la timpul viitor, copiii noştri să nu fie obligaţi să-şi amintească de spusele poetului şi aforistului David Boia: „Veşnicia s-a născut cândva la sat, acum e în pericol să moară la oraş”. Să nu fie nevoiţi să spună, Aradul meu drag a mai murit puţin. Încet, dar sigur!