Copiii nu votează, aşa că nu sunt o prioritate pentru actualii parlamentari. Au crescut pensiile, salariile bugetarilor, cuantumul indemnizaţiilor oferite asistaţilor sociali, banii de hrană a puşcăriaşilor. Doar valoarea alocaţiei pentru copii a rămas „bătută-n cuie” din 2015. Pentru cei trimişi în Parlament de votul părinţilor şi bunicilor acestor copii nu contează că inflaţia şi preţurile au crescut în ultimii patru ani şi că 84 de lei reprezintă o sumă batjocoritoare. În condiţiile în care se face „paradă” cu creşterea economică înregistrată în fiecare an. Pe hârtie. Senatorilor nu le-a crăpat obrazul de ruşine când şi-au votat pensii speciale ori când şi-au mărit substanţial veniturile „ascunse” în tot felul de indemnizaţii şi sporuri.

„Nu a sosit momentul. Anul viitor vor fi mărite aceste alocaţii. Că sunt alegeri parlamentare. La fel s-a întâmplat şi înaintea ultimelor alegeri” – acesta a fost răspunsul uluitor de tranşant al unui parlamentar arădean cu care m-am întâlnit, întâmplător, zilele trecute, prin oraş. Am vrut să-i amintesc vorbele lui Abraham Lincoln, al 16-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii: „Nu sunt dator să înving, dar sunt dator să fiu cinstit. Nu sunt dator să izbândesc, dar sunt dator să îmi respect principiile”. Dar nu cred că ar fi înţeles ceva. Nici el, nici colegii lui parlamentari, pentru care unicul principiu e să le meargă bine. Lor şi clientelei politice.

S-a mers (mult) prea departe. Am tot „înghiţit” schimbările bulversante, fără noimă, la nivelul învăţământului românesc, unde fiecare ministru a ţinut să-şi pună „amprenta” asupra trecerii sale efemere în fruntea Educaţiei. Dar nu putem accepta tupeul aleşilor neamului pe seama alocaţiei pentru copii. Pentru că – cităm din Nelson Mandela, „părintele naţiunii” sud-africane – „Nu există o revelaţie mai profundă sufletului unei societăţi decât felul în care îşi tratează copii”. Trist, dar adevărat!