Vă mai amintiți de jocurile copilăriei? Situaţia de la UTA m-a dus cu gândul la „Baba Oarba”, iar pe antrenorul Laszlo Balint l-am descoperit în rolul celui care era legat la ochi. Care nu vede nimic şi caută să găsească soluţii de redresare a corabiei roş-albe. Mai bine zis joacă „Ţurca” pe nervii şi răbdarea suporterilor „Bătrânei Doamne”. Care s-au săturat să mai numere jocurile oficiale fără victorie – 17, în cele două mandate – şi să audă declaraţii de tipul „Săritul corzii”: nu e totul pierdut, luptăm până la capăt, suntem bărbaţi, ne asumăm etc.

Ceea ce joacă UTA sub mandatul lui Balint este un fel de „Spânzurătoarea”. Dacă nimereşte, bine… dacă nu, tot aia e. Îi găseşte impresarul Apostu angajamente gen Universitatea Craiova, unde să presteze câteva etape şi să ia o sacoşă de bani. După care se întoarce la Arad, deoarece simte că nu a terminat ce a început. Adică să joace „X şi 0”. Şi să mă creadă „Fazan”. Pe mine. Pe tine. Şi pe toţi cei care iubesc UTA.

„Statuie”. Aşa rămâi când vezi ce se întâmplă la echipă. Adică el, Balint, cere conducerii clubului jucători în această iarnă, pe care să-i ţină rezervă sau chiar în afara lotului. Şi să meargă tot pe mâna celor impresariaţi de Apostu. Pardon. A celor care au dus echipa pe loc de retrogradare. Iar pentru „inspiraţia” de a renunţa la golgeterul din amicale, Godwin, chiar că a devenit pentru cei mai mulţi dintre suporteri „Omul negru”. E adevărat, Balint mai are un nucleu de susţinători care, probabil, se vor delimita de el doar când „Podul de piatră s-a dărâmat”.

Încă nu-i totul pierdut. Cum despre o demisie de onoare nu poate fi vorba în cazul celui care joacă „Măgăruşul” cu UTA, nu ne rămâne decât să cerem conducerii clubului: „Ţară, ţară, vrem ostaşi”. Pe cine? Pe oricine are curajul de a risca şi a câştiga. Şi a menţine UTA în Superligă.