Stabilitatea, din toate punctele de vedere, a fost cuvântul de ordine la UTA, puţine cluburi de primă divizie putându-se lăuda cu o linişte financiară precum la Arad. Şi, totuşi…

A fost de-ajuns câteva zile de întârziere a unui salariu şi Balint a găsit scuze pentru eşecul cu Chindia, chipurile jucătorii nu s-au putut concentra la finalizare că sunt cu buzunarele goale. Ba, mai mult, a prezentat cel puţin ca prăpăstioasă, fără ieşire, situaţia de la club, parcă încercând să-şi găsească circumstanţe atenuante în eventualitatea unui rezultat negativ, runda viitoare, la Mioveni. Tipic antrenorului fricos. Care „sacrifică” Cupa României şi uriaşa oportunitate – în doar cinci paşi – de a juca cu trofeul pe masă şi, ulterior, în cupele europene, pentru al doilea an consecutiv, vezi Doamne pentru a se concentra pe campionat. Sezonul trecut nu i-a ieşit, dar ne-am făcut că plouă. În schimb, dacă nu prinde play-off-ul în primăvara anului viitor, nu are nici o scuză. Chiar dacă acest obiectiv nu îi este fixat, negru pe alb, în contractul de antrenor la UTA. La lotul de jucători pe care îl are la dispoziţie, unul asamblat după cerinţele lui, o clasare în afara primelor şase locuri ar reprezenta un insucces. Şi nu ne-ar mai putea amăgi cu auto-amenzi, ţinute la secret, precum s-a întâmplat după ruşinoasa prestaţie de la Filiaşi.

Atitudinea antrenorului Laszlo Balint ne aminteşte de o zicală: „devii penibil atunci când porţi o haină de blană încălţat cu sandale”. Cam aşa şi în cazul tehnicianului utist, care devine uşor ridicol când se crede mare antrenor, dar găseşte mereu (alţi) vinovaţi la înfrângeri.