Am întâlnit, apoi, câteva zile la rând, acelaşi grup de sportivi, într-o altă fază a antrenamentului. Ceea ce am văzut în mod repetat mi-a displăcut profund. Sportivii – mai mici, dar şi mai mari – erau grupaţi în jurul unei bănci din parc. După un anumit tip de exerciţii, antrenorul le cerea să sară cu două picioare pe bancă şi apoi să se înalţe peste spătarul băncii, cu aterizare pe iarbă. Cu siguranţă, acest tip de exerciţiu are o justificare fizică, sportivă. Antrenorul ştie mai bine. Dar oare a ales corect locul pentru practicarea acestor sărituri? Nu a confundat cumva banca din parc (pusă acolo cu scopul ca oamenii să se aşeze pe ea, să se odihnească) cu un aparat pentru pregătirea fizică a sportivilor? Cu câtă greutate s-a sărit pe ea, nu ar fi de mirare ca leaţurile băncii să cedeze la un moment dat! Nu s-a întâmplat încă aşa ceva, dar e suficient că pe locul unde mai târziu se aşează un om, stau imprimate modelele prăfuite ale tălpilor încălţămintei sportivilor…
Au aceşti tineri vreo vină? Categoric, nu. Greşeala este a antrenorilor. Dincolo de a antrena, aceştia au datoria de a educa. Dar pentru asta trebuie să fie ei înşişi educaţi.
diana.dutu@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!