Pe când toate camerele erau aţintite pe oficialii cu frezele aranjate pentru aplauze și în timp ce – în spatele scenei – poliția aștepta și ea să primească felicitările cuvenite, Charlie Ottley le-a tras o palmă serioasă tuturor, precizând:

„Nu noi suntem victime aici, adevăratele victime sunt copiii. Ar fi trebuit să fie în pat, ar fi trebuit să doarmă și să meargă la școală a doua zi. I-au dezamăgit părinții și societatea”.

Tot efortul poliției, toată construcția de după a Consiliului Județean Timiș, toată strategia de imagine gândită pe spatele unui incident ce nu face bine României, dar pe care credeau că-l pot transforma în victorie, a fost șters cu un adevăr atât de simplu rostit de englez.

Poate nu va reuși să facă multe din ce și-a propus jurnalistul britanic pentru cei trei copii, pe care ar vrea să-i inițieze în mirajul filmului, sau pentru mama acestora, căreia speră să-i găsească un loc de muncă, dar a făcut cumva, indirect, puțină dreptate tuturor păgubiţilor României, cărora poliţia le transmite să-şi caute singuri hoţii.

Pe Charlie Ottley nu l-au urecheat oamenii legii nici că a îndrăznit să fie seara în parc, nici că nu a fost atent cum se cuvine la bunurile proprii şi nici că nu şi-a inscripiţionat drona cu iniţialele lui, pentru că drone se tot fură în această perioadă şi de unde să ştie poliţiştii, în caz că găsesc un obiect similar, că acesta e chiar drona ce i-a fost furată lui?

De Charlie Ottley s-au temut, pentru că el ar putea şterge pe jos cu România spre deosebire, nu-i așa, de cetăţenii de rând ai acestei ţări, de frica cărora nu tremură nimeni. Numai că Charlie Ottley a decis, fără să se gândească că şi ceilalți cetăţeni ai țării au nevoie de ajutorul lui, să le tragă o palmă autorităților în numele lor. În loc de aplauze și un lung şir de mulţumiri la adresa celor care au făcut toate eforturile pentru a-i identifica pe hoți, atât de rapid, englezul le-a amintit acestora că nu așa se face dreptate, că așa doar „vom perpetua acest ciclu al infracționalității”.

Ba le-a spus probabil ceva de neimaginat pentru cei ce fac legea – că nu vrea să fie pedepsiți în vreun fel copiii-hoți, pentru că nu este vina lor, ci a societății care nu le dă nicio șansă. Și are dreptate englezul: ce șansă se gândiseră autorităţile să le dea, până la acea frază?

Ce poate n-a văzut şi înţeles jurnalistul e că n-au prea multe şanse nici cei care sunt puși să-și caute dreptatea singuri, urecheaţi pentru că au lăsat pe alții să le fure drepturile, libertăţile, bunurile şi pentru că au deranjat statul să anunţe furtul în speranţa că, poate, ce li s-a luat li se va da înapoi.

„Aș vrea să le ofer o cameră, să îi învăț să filmeze și să le oferim un start”, a punctat occidental jurnalistul, referindu-se la cei trei copii.

Sunt convinsă că mii, sute de mii de cetățeni ai patriei ar puncta, voluntar, cu maximă sinceritate, meritele poliţiştilor dacă aceştia le-ar spune ceva nou, orice, despre stadiul în care se află dosarul furturilor la care au fost supuși.

Dar autoritățile au treburi mai importante decât niște simple furturi. Autoritățile lucrează la imagine. Încă nu le iese, dar, haideți să fim sinceri, sunt pe drumul ce bun: poporul trebuie condus prin imagini, iar cele din dronă sunt mai spectaculoase.

adriana.barbu@informmedia.ro