nii au renunțat din start, alții abia după ce s-au trezit cu numerele de înmatriculare confiscate, în timp ce alții continuă să o facă, cu tot cu amenzile luate până acum. Iar lumea circulă cu ei, că n-are încotro. De cele mai multe ori, oamenii care le urcă în mașini îi cunosc. E imposibil să nu, dacă ești din aceeași localitate cu ei. Îi vezi în fiecare zi în același loc, pe la aceeași oră. Dacă se-ntâmplă să treci prin dreptul lor, te întreabă dacă mergi „la oraș”. Așadar știi cu ce se ocupă. Toată lumea știe, inclusiv oamenii legii. Doar că așa cum oamenii se folosesc de serviciul lor, pentru că în unele cazuri nu au altă variantă, așa și oamenii legii „se folosesc de serviciile lor”, pentru că au de câștigat de pe urma acestora.

Altfel nu-mi explic de ce, în momentul în care vine un control „de la centru”, adică din inspectorat, șefii de post „de pe sate” își anunță amicii „să stea liniștiți”. E un mijloc de transport relativ sigur. Omul de la volan face același drum zilnic, de vreo trei sau patru ori, cunoaște ca-n palmă toate gropile pe care trebuie să le evite. Știe unde stau ascunși „ăștia cu radarul”, așa că încetinește din timp. Totuși, unii dintre ei mai au excese de furie la volan, sau sunt împătimiți ai vitezei. Ori au mașini de-o vârstă cu ei. Cei mai mulți, însă, fac asta „ca la carte” și o fac pentru că-i o sursă relativ bună și relativ ușoară de venit. Pentru șase, opt, zece sau mai mulți lei, te iau în mașină și te duc la destinație. Te simți mai în siguranță cu ei la volan decât cu un autobuz al companiei publice, al cărui șofer fumează și mănâncă semințe în același timp, manevrând din când în când și volanul. Și ai încredere că ajungi la destinație, că nu li se oprește mașina pe mijlocul drumului, cum pățesc uneori autobuzele second-hand cumpărate pe bani mulți.

Mai multă siguranță și încredere poți avea în „pirații șoselelor” decât în oamenii legii, care-i informează despre controalele „inopinate”. Inutilul război pornit de polițiști cu oamenii ăștia nu face altceva decât să-i împingă pe călători spre modalități și mai nesigure de transport. Când autobuz nu ai, trenurile vin o dată la 4-5 ore – plus întârzierea, gara e la jumătate de oră de umblat sau nu există deloc, iar „pirații” nu mai circulă, singura soluție rămasă e „ia-mă, nene”. Pentru că nana Veta de la Pădureni n-are carnet, n-are mașină, iar pruncii îi sunt plecați la muncă în Germania, nu are cine să o ducă la Arad, la consultul medical periodic. Și stă pe marginea drumului, la „ia-mă nene”, că poate, poate, cineva se-ncumetă.

Cât de sigure vor fi șoselele fără pirați, respectiv cât de mult vor întârzia navetiștii la școală sau la serviciu, după „eradicarea fenomenului transportului ilegal de persoane”, rămâne să vedem. Sau să fim informați de șefu’ de post.

“Te simți mai în siguranță cu ei la volan decât cu un autobuz al companiei publice, al cărui șofer fumează și mănâncă semințe în același timp, manevrând din când în când și volanul”.