Cei mai mulţi dintre oamenii politici autohtoni stăpânesc bine doar gargara şi demagogia. Bat din gură, întrebaţi şi neîntrebaţi, dar nu spun nimic. Înşiră, cum zice poetul, „cuvinte goale, ce din coadă dau să sune”, se împiedică amarnic în regulile gramaticale. Sunt agramaţi şi semidocţi, în marea lor majoritate.
Stilul acesta, de pălăvrăgeală găunoasă, de vorbărie fără substanţă, fără mesaj, am putea spune că vine dinspre Ion Iliescu şi Petre Roman. Încă din zorii „noii democraţii”, cei doi ne-au obişnuit să ne plimbe amăgitor prin „meandrele concretului” şi „sinergia faptelor” fără să spună ceea ce era de spus. În acest stil există însă, trebuie să recunoaştem, multă viclenie. Îmi stau neşterse în memorie răspunsurile lui Iliescu şi Roman la numeroasele întrebări grave, puse de ziarişti ori de adversarii politici, şi la care n-au răspuns niciodată concret – ne-au plimbat prin beţia lor de cuvinte, printre fraze neterminate până au uitat care era întrebarea şi ei, şi cei care au formulat-o. Pentru „popor”, acest vicleşug dă bine; politicianul lasă impresia că nu poate fi prins la înghesuială, că are răspuns favorabil sieşi pentru orice acuză, că este curat ca lacrima.
Odată cu ascensiunea lui Traian Băsescu, s-a încetăţenit, îndeosebi printre democraţi, un alt stil al discursului politic. Anume, acela de-a fi agresiv, de-a fi permanent în stare de atac. Îţi cere cineva explicaţii? Acuză-l, fă-l mesagerul unor grupuri de interese oculte, al unor mafioţi cu care tocmai te lupţi, tu, îngerul lui Dumnezeu. Epigoni băsescieni se află şi aici, la Arad, printre noi. Vă gândiţi la Gheorghe Falcă? De ce nu şi la senatorul Nicolae Ioţcu, care „atacă dur” pe opricine are o opinie, dinspre partea opoziţiei. Nu dialoghează, nu explică, nu poartă nici măcar o polemică civilizată. Dă cu vorba de parcă ar da cu parul şi crede că lumea aplaudă.
Atipic, politicianul român pare a fi un avorton al democraţiei şi nu sunt semne că vor urma să se nască politicieni „sănătoşi”.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!