De ce, cu ÎPS Daniel? Pentru că între un „tradiţionalist”, ÎPS Bartolomeu Anania, şi un „manager”, ÎPS Daniel, am considerat, cu subiectivitatea-mi inerentă, că Biserica Ortodoxă Română are nevoie de o schimbare profundă, de înnoire. Or, lui ÎPS Bartolomeu, şi datorită vârstei înaintate, are totuşi 86 de ani, şi din pricina formaţiei sale, i-ar fi fost imposibil să reformeze Biserica, să se angajeze într-un proiect pe termen lung. Pe când ÎPS Daniel are, cu voia lui Dumnezeu, ani mulţi în faţă, iar în spate are o carieră care îl recomandă ca bun gestionar al fenomenului bisericesc – şi nu numai.
Biserica Ortodoxă Română are nevoie, în acest moment, de mâna de fier a, de acum, Patriarhului Daniel. Poate şi de o mănuşă de catifea trasă „peste”, cum sugera acad. Răzvan Theodorescu, dar oricum mâna trebuie să-i rămână de fier. Există nevoie stringentă de a da mai multă onorabilitate condiţiei social-spirituale a preoţimii. De a-i recupera pe unii dintre slujitorii bisericii care s-au laicizat prin comportament, prin îndepărtarea de rostul lor sfânt şi de enoriaşi. Sau, pur şi simplu, va trebui să se purceadă la o înnoire a corpului preoţimii; de o purificare morală a sa.
Sunt destule cazuri, în destul de multe parohii, în care preoţii şi-au pierdut onorabilitatea şi vrednicia întru cele sfinte, bisericeşti. În consecinţă, opinez că preoţimea trebuie reîntoarsă spre rosturile sale originare. Nu va fi uşor, năravul e greu de schimbat. Tocmai de aceea era, cred, nevoie de un braţ ferm şi viguros, şi chiar de privirea pătrunzătoare, dătătoare de fiori a Patriarhului Daniel.
Biserica Ortodoxă Română este chemată apoi să se reapropie de oameni, de enoriaşi, de necazurile acestora. Solidaritatea preoţimii cu populaţia, implicarea acesteia în viaţa, în problematica socială, au lăsat şi lasă de dorit. Cu atât mai mult cu cât, astăzi, înstrăinarea, alienarea umană se manifestă mai plenar ca oricând. Într-un cuvânt, este absolut necesar să fie reabilitat însăşi unul dintre postulatele fundamentale ale creştinismului: Iubirea. Iubirea de Dumnezeu şi de semeni deopotrivă.
Nu în ultimul rând, Biserica Ortodoxă Română, fără a-şi tăia „rădăcinile”, este chemată să se înnoiască prin raportarea la problematica zilei de azi. După cum, BOR trebuie să se distanţeze cu demnitate de mizeria numită generic „politică”. Să-şi câştige independenţa deplină, să-şi făurească statutul de far, de busolă a naţiunii.
Pentru toate acestea, pentru atâtea altele neinvocate aici, am ţinut pumnii pentru ÎPS Daniel să urce în Dealul Patriarhiei şi, de acolo, să vegheze la revigorarea şi, aş îndrăzni să spun, chiar la Reînvierea bisericii noastre. Să sperăm că a fost voia lui Dumnezeu, adică avem patriarhul de care este atâta nevoie.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!