Trei ofiţeri de la crimă organizată au fost arestaţi şi vor fi judecaţi. Sunt doar câteva dintre secvenţele care se derulează de câteva luni încoace. Doar încercări disperate de a-i „aburi„ pe cei din Uniunea Europeană, ca să ne primească în Schengen, măcar la toamnă, veţi spune. Să admitem că aşa este, dar, oricât de înverşunaţi am fi nu putem să nu recunoaştem că, de la revoluţie încoace, aşa ceva nu s-a mai întâmplat. Spun acest lucru făcând abstracţie de partidul care este la putere şi nu încerc sub nicio formă să sugerez că este meritul acestuia.
Constat doar că, pentru prima dată, s-a ajuns în situaţia ca un mafiot de talia lui Bercea Mondial să stea după gratii şi să îşi vadă imperiul prăbuşindu-se. Poate că asta îi va face pe unii dintre cei care ar putea să aibă conflicte cu clanul să nu mai suporte să fie jecmăniţi şi batjocoriţi, ci să meargă la poliţie sau la tribunal. Dacă ar fi doar atât, tot ar însemna ceva.
Cine şi-ar fi imaginat cu doi ani în urmă că o droaie de vameşi vor fi urmăriţi şi arestaţi, din moment ce toată lumea ştia că vama este stat în stat, iar în faţa vameşilor nu crâcnea nimeni ? Nu cred că vameşii care au venit în locul celor puşi după gratii nu vor mai lua şpagă, dar sunt convins că nu vor mai avea curajul să îi terorizeze şi jecmănească pe cei care chiar nu fac nimic ilegal.Exemplele ar putea continua. Repet, nu mă interesează cine este la putere, important este că s-a format un bulgăre, pe care nu-l va mai opri nimeni, nici măcar cel care l-a făcut, poate, doar pentru a-i folosi de moment.Va mai trece mult până când va fi o avanşă, care să instaureze şi la noi normalitatea…
S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!