Fostul primar al Sectorului 5, zis şi „Almanahe” este judecat pentru abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 300 milioane de lei. Iar un asemenea individ îşi permite să ameninţe, chiar în faţa completului de judecată, pe cei care luptă ca să-l bage acolo unde îi este locul, la pârnaie. Că l-au aplaudat cei de o teapă cu el, este ceva normal, cei certaţi cu legea nu au cum să nu-i urască pe cei care îi înfundă, să-i vadă morţi sau colegi de celulă cu el. Sigur, madam Luluţa, şefa DNA, şi-a cam bătut joc de ideea de justiţie sau măcar de codul bunelor practici ale acesteia, însă Vanghelie nu pe ea o urăşte cu adevărat, ci are o ură din rărunchi împotriva a tot ceea ce înseamnă justiţie. Pentru că justiţia, dacă este cu adevărat justiţie, le limitează celor precum Almanahe posibilitatea de a tăia şi spânzura după bunul plac, de a strânge averi fabuloase pe seama prostimii care îl votează pentru o porţie de ciolan cu fasole.

Aşadar, revin, este normal ca toţi cei de o seamă cu el să-l aplaude, însă, din păcate, îl aplaudă şi oameni care nu sunt de aceeaşi teapă, acea prostime care i-a asigurat perpetuarea la putere o grămadă de ani. Mai mult, în ciuda a ceea ce reprezintă el, se întâmplă să fie curtat de oameni politici onorabili, care se înjosesc în ultimul hal, se pun, practic, pe aceeaşi treaptă cu el, doar pentru a beneficia de voturile prostimii pe care acesta le controlează. După ce a fost dat afară din PSD, Mircea Geoană l-a cooptat pe Vanghelie în noul său partid, chiar dacă acesta fusese deja condamnat! La alegerile locale, mai mulţi candidaţi au avut tratative cu puşcăriaşul, pentru ca acesta să le asigure voturile tuciuriilor din Sectorul 5, care şi la ora actuală i se închină ca unui bulibaşă.

Cel mai mult m-a deranjat, însă, aplauzele primite de Vanghelie la rostirea cuvintelor profetice la adresa lui Coldea şi Kovesi, setea cu care s-au repezit să-i soarbă cuvintele şi să le redea cu lux de amănunte fostele slugi ale celor doi, transformate ca prin farmec în duşmani. Din păcate, nu sunt semne că această tristă realitate se va schimba prea curând.