Nu mai puţin de cinci capitole, structurate la rândul lor în ample subcapitole, consacră criticul literar Gheorghe Mocuţa receptării critice a teatrului lui Eugen Ionescu, în general, şi în critica românească, deopotrivă literară şi dramatică.
Având în vedere importanţa obiectului muncii şi abordarea îndeosebi sârguincioasă, cartea domnului Mocuţa este de actualitate.
Ca un bun gospodar ce se află, al literelor de pretutindeni, criticul nostru nu purcede la drum înainte de a înhăma corespunzător caii provinciei literare. El precizează termenii, limitele între care se mişcă, cele trei ipostaze ale autorului: emiţător, receptor, intermediar („agent de transmitere”).
Ca un punct câştigat, Gh. Mocuţa constată existenţa paralelismelor în artă. Situarea lui Eugen Ionescu în literaturile română, franceză şi universală se face printr-o bună cunoaştere a „relaţiilor literare”, aşa cum au fost ele stabilite de reputaţi comparatişti: Al Dima, Al. Ciorănescu, Paul van Tieghem ş.a.
Publicul teatrului, când într-adevăr se respectă, trebuie educat, instruit: „Adevăratul spectator merge la teatru după ce a citit textul (piesa)”. Este lucru evident că aderenţa prin text, prin lectură, este cea mai fidelă receptare a genului dramatic.
Ceea ce nu înseamnă, cu toate acestea, că publicul teatrului nu este majoritar snob, şi nu de puţine ori actorii şi regizorii – înşişi îşi dau în petic, maltratează, din nepricepere, textul.
Probleme specific ionesciene, cum ar fi dubla deschidere a incriminării, ideologic vorbind, sunt dezbătute pe larg.
Desigur, afirmaţia lui Buffon, acel mare scriitor admirat de Flaubert, cum că „Stilul e omul-însuşi”, rămâne etern justă, după cum adevărat e că numeroase sunt ipostazele acestui zoon politikon, printre care şi aceea de om-societate.
În ce priveşte felul în care i-au fost puse piesele în scenă, vom remarca faptul că a fost (Eugen Ionescu) mâhnit de americani şi entuziasmat de români.
Criticul literar urmăreşte cu atenţie receptarea critică a marelui scriitor bilingv care a fost Eugen Ionescu, atât receptarea critică românească, cât şi receptarea critică internaţională.
Raportarea exclusivă la totalitarisme ni se pare să limiteze valoarea şi viabilitatea operei dramatice a lui Eugéne Ionesco. Mai ales acum când scriitorul a devenit un mare clasic, iar clasicismul are marele merit de a fi oglinda omului universal, în spaţiu şi timp, iar sub acest aspect, epocile istorice ale omenirii au avut prin excelenţă regimuri totalitare, de la Sofocle la Shakespeare ş.a.m.d. Dar omului îi place, cu precădere, să vadă trecutul apropiat.
Despre cum s-a întors Ulise sau nu, cu altă ocazie. Important este faptul că prin această apariţie, conjudeţeanul nostru Gheorghe Mocuţa ne-a oferit o carte meritorie, necesară.
Citat: „Ce, pentru comédiile alea mergem noi? Mergem să mai vedem şi noi lumea. Ce adică, toţi câţi merg acolo înţeleg ceva, gândeşti?”(I.L. Caragiale)
Petru M. Haş
Citiți principiile noastre de moderare aici!