Departe de ceea ce a fost cândva Dacia Felix, România de astăzi este locuită de nenumăraţi „Felicşi”, copii fidele ale personajului Dan Voiculescu. Nu mă refer aici la activitatea care i-a atras pseudonimul „Felix”, ci la modul în care (nu) a ştiut să gestioneze un partid în care s-au înscris foarte mulţi oameni onorabili scârbiţi de modul de operare al celorlalte partide politice, fie ele istorice sau înfiinţate după lovitura de palat din 1989.
Din păcate pentru ei, labilitatea pe care liderul a confundat-o cu abilitatea politică s-a răsfrânt în mod negativ asupra partidului. Un partid care s-a fondat pe nişte baze morale, atâta cât poate exista moralitate în politică, a ajuns să fie numit „soluţie imorală”. Ultima ieşire la rampă a lui Voiculescu a întărit impresia de personaj care priveşte cu un ochi la slănină şi cu unul la făină.
De cât a tot ameninţat cu ieşirea de la guvernare, a ajuns să fie privit ca Petrică din poveste, pe care nu-l mai crede nimeni, nici măcar atunci când lupul îi hăcuieşte părţile posterioare. A spune că tu, posesorul „zdrobitorului” procentaj de sub 4%, vrei să izolezi cel mai puternic partid de pe scena politică şi, în acelaşi timp, să rămâi alături de el la guvernare, este cel puţin o aiureală.
Felul în care ne-a ameninţat „conspirativ” cu surprize de natură să zguduie eşichierul politic, sporeşte deruta membrilor de partid, care nu mai înţeleg nimic, nu mai ştiu ce vrea liderul lor. Sunt semne că nu doar conservatorii se vor adânci în confuzie, ci şi membrii de rând sau simpatizanţii altor partide.
Pentru că, din păcate, prea multe oglinzi din România reflectă chipul lui „Felix”. Indiferent cine s-ar privi în ele…
Simion Todoca
Citiți principiile noastre de moderare aici!