Dar prezentul ?

Stirile de la TV gem de noi dezvaluiri de pe urma dosarelor Securitatii. Presa
scrisa, asijderea. Fenomenul îmi aduce aminte de anii copilariei, când
comunistii îi puricau pe „dusmanii poporului”. Auzeam si nu
pricepeam despre ce-i vorba, la cei sapte, opt ori zece ani, ca x sau y au fost
vârâti la zdup pe motiv ca au fost legionari, ca au simpatizat cu
miscarea legionara ori ca au convingeri taraniste. Mai târziu, aveam sa
înteleg despre ce-a fost vorba. Lustratia sui generis aplicata de comunisti
era un bun prilej de-a scapa de intelectualitatea vremii, de „burghezi”
si de „mosieri”, de-a inventa motive pentru aruncarea lor în
temnitele închisori comuniste.

Pastrând proportiile, mutatis mutandis, pare sa înceapa o noua
vânatoare de vrajitoare. Alte tribunale ale poporului vin sa judece nu
atât epoca cât oamenii. E bine ca se supune atentiei opiniei publice
ce au facut unii, ce au facut altii înainte de 1989. Opinia publica poate
stigmatiza cel mai bine fapte si oameni. La urma urmei, fiecare este, trebuie
sa fie si responsabil, si responsabilizat pentru faptele reprobabile pe care
le-a facut, daca le-a facut. Curios însa, aceasta noua vânatoare
de vrajitoare, în varianta „democratizata” si, oricum, incomparabil
mai blânda decât cea din anii 50 ai veacului trecut, a devenit
un fel de drog a carui actiune ne arunca într-o lume paralela cu realitatea.

Coborâm în trecut, ne cufundam în el, mai curând cu
patima decât cu pasiune, si nu mai vedem ce se întâmpla în
jurul nostru, suspendam prezentul. Sigur, abordarea prezentului cere capacitatea
de-al întelege, cere pregatire profesionala, temeinica, cere truda pentru
o documentare serioasa. Este mai comod sa te arunci asupra osului lasat la vedere,
ca din întâmplare, de surse CNSAS, de insi care-si iau informatiile
chiar din gura fostilor securisti, care manipuleaza si astazi opinia publica,
decât sa faci tu însuti munca de investigatie, sa reflectezi asupra
societatii „la zi”.

Nu vi se pare curios ca nimeni nu mai întreaba astazi „ce-ai facut
în ultimii cinci ani?”, cum se întâmpla la începutul
anilor 90? Nu se pune nici macar întrebarea „ce-ai facut din 89
încoace?”, ci totul se consuma în jurul anilor anteriori lui
89. E bine ca vrem sa se stie ce-a fost fiecare, dar este periculos sa nu vedem
cine este si cum este, astazi, fiecare. Crede cineva ca a scazut numarul lichelelor?
Doar naivii ar putea crede asa ceva.

Tristan Mihuta