Dar dacă lăsăm Justiţia deoparte şi privim societatea în ansamblul său, cu mentalitatea şi atitudinile sale, vom descoperi că nici noi, ceilalţi nu suntem scutiţi de păcatul de-a judeca strâmb. Şi că noi, românii, putem convieţui alarmant de confortabil cu neadevărul, cu nedreptatea, cu ipocrizia.
Toată activitatea Parlamentului României poate sta mărturie în acest sens. Există o majoritate parlamentară constituită nu pe lupta pentru adevăr, ci pe adversitatea faţă de preşedintele Traian Băsescu.
În mod cert, vina nu este doar a parlamentarilor, ci şi a preşedintelui, care are adversităţile sale. Faţă de premier, faţă de parlamentari, faţă de oricine nu se supune voinţei sale. Războiul dintre palate, cel dintre Preşedinţie şi Parlament, se duc mai ales cu armele neadevărului şi ale nedreptăţii.
Toţi ştim bine că preşedintele nu l-a revocat din funcţie pe celebrul Ţuluş pentru a nu-i da satisfacţie ministrului Justiţiei, nicidecum că respectivul procuror ar fi operat cu probitatea necesară.
Dar de ce să privim atât de sus, să coborâm privirea şi înspre noi. Ne preocupă, oare, adevărul, dreptatea? Se vede bine că nu. Am intrat în aceste războaie orbeşte, după simpatii, nu dispuşi să judecăm.
Ţara se împarte astăzi între simpatizanţii fără condiţie ai preşedintelui şi adversarii acestuia. Orice ar face preşedintele, pentru simpatizanţi e bine. Orice ar face adversarii acestuia este considerat ca reprobabil, ab initio. Şi viceversa – adversarii lui Băsescu nu văd niciodată vreun bine în ceea ce face ori spune preşedintele.
Există în noi indisponibilitate faţă de adevăr, dreptate, binele general care ar trebui să ne înspăimânte. Bine ar fi de-am accepta că trebuie să gândim, să fim mai „prieteni” cu logica decât cu sentimentele învăluite de o patimă maladivă. De aici ar putea porni, poate, şi un vânticel general, care într-un târziu, s-ar simţi şi în sălile tribunalelor.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!