S-a ajuns până acolo încât pentru o simplă reţetă sau trimitere să trebuiască să stai la coadă cel puţin o oră şi jumătate, iar despre condiţiile din sala de aşteptare să nu mai vorbim… Când calvarul aşteptării a luat sfârşit, rişti să dai de un doctor prost dispus din diverse motive, care-şi transformă pacienţii în paratrăsnet. Sau, mai grav, dacă trebuie să ajungi la „Urgenţe”, rişti să constaţi că respectivul serviciu s-a desfiinţat de mult, micul spital local neputând susţine o astfel de unitate.
Despre medicii de la Arad, numai de bine, doar că, unii dintre ei sunt atât de sictiriţi când un bolnav le cere ajutorul – pe degeaba, încât nu îţi rămâne decât să crezi că nesimţitul de tine l-ai deranjat cu ceva.
Încă de mici suntem învăţaţi să ne ferim pe cât putem de doctori. Într-un interval destul de scurt, la Spitalul Matern au murit în condiţii neclare doi nou născuţi, asta, fără ca directorii unităţii sau Colegiul Medicilor să ia vreo măsură împotriva medicilor acuzaţi de aparţinători că nu şi-au făcut cum trebuie datoria. Cu trecerea timpului ajungem să constatăm pe propria piele cât de interesaţi sunt medicii de soarta celor pe care ar trebui să-i vindece. Până şi nişte simple injecţii au ajuns să reprezinte o problemă, trebuind să te rogi de unul şi de altul să ţi le facă pentru că medicul de familie nu-şi poate obliga asistenta să presteze astfel de servicii, chit că e vorba despre o persoană care nu se poate deplasa.
Cu toate astea, cei care se plâng sunt medicii. Ei spun că pacienţii nu sunt interesaţi de propria stare de sănătate şi vin prea târziu la doctor. S-a ajuns până acolo încât oamenii să trebuiască să fie obligaţi să-şi facă nişte analize. Dacă numai cu forţa sunt convinşi oamenii să se îngrijească, daţi-vă domnilor demisia!
L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!