Democraţii trăiesc drama orbului

Au trăit mereu îmbătaţi de iluzia că ei sunt un fel de „fac totum”, şi în guvern,
şi peste ţară. Ei bine, iată-i buimaci, abia treziţi din beţie.

Dincolo de durere, în PD există şi multă mânie. Nu doar împotriva lui Călin
Popescu Tăriceanu şi a liberalilor, ci, atenţie!, şi împotriva lui Traian Băsescu.
Toţi ştiu că datorită preşedintelui au ajuns în această situaţie. E drept, democraţii
mai sunt conştienţi şi de vina lor, aceea de-a fi acceptat să fie doar trompeta
lui Băsescu, nimic mai mult. Din partea lor, ar fi putut, poate, coabita cu
liberalii, dar nu puteau să nu asculte ordinele lui Băsescu. Să-l fi înfruntat?!
Brrr! Cum să-l înfrunte pe marele guru! Şi cine să fie atât de bărbat?

Problema nu este aceea că PD n-ar avea şi bărbaţi. Are. Sunt destui inşi ambiţioşi,
cu minte şi cu har de lider, nu sunt toţi nişte platitudini obediente, precum
Emil Boc ori Adriean Videanu. Alta e însă problema. Şi dilema, totodată. Dacă
ar rupe-o cu Traian Băsescu, PD ar pierde brandul său de succes – fiindcă, oricât
n-ar recunoaşte, oricât nu le-ar plăcea, PD este o gogoaşă umflată de electorat
datorită simpatiei pe care acesta i-a acordat-o preşedintelui Băsescu, nicidecum
prin nu ştiu ce merite ale partidului.

Ce-ar mai fi un PD fără Băsescu? N-ar cădea el, din nou, la cele 10-11 procente
de „audienţă” în rândul electoratului? Pe de altă parte, lăsându-l pe Băsescu
să se joace cu partidul şi, astfel, cu soarta democraţilor, acceptând să fie
păpuşile preşedintelui şi-ar asuma în mod fatal condiţia de copii de mingi care
aleargă aiurea în jurul terenului pe care joacă guru Traian Băsescu.

Dacă acceptaţi comparaţia, PD este în situaţia orbului care este dependent
de baston – ar prefera să nu aibe nevoie de el, dar fără el e pierdut. Şi totuşi,
va veni o zi când inevitabilul se va produce şi PD îşi va alege un alt „cârmaci”.
Când va veni acea zi nu ştie nimeni, cum este greu de imaginat şi ce va mai
fi PD în acea zi.

Tristan Mihuţa