Cu ani în urmă, la Arad, a avut loc un accident tragic la fel de stupid. Sunt ele mai multe, dar acesta mi-a rămas în minte. Un cetăţean, medic cunoscut în Arad, a traversat, pe lângă primul bloc turn din zona Podgoria, cel de lângă Terasă, intenţionând să-şi continue drumul pe strada Barbusse. Cum dinspre Podgoria înspre Micălaca veneau maşini, omul s-a oprit la marginea bordurii. Acolo şi-a găsit sfârşitul! Un ARO care venea dinspre Micălaca spre Podgoria, a trecut peste cele două linii de tramvai şi l-a lovit din spate. Aşa i-a fost scris?
În timp am înţeles că acest „aşa i-a fost scris” nu este chiar o sintagmă venită din împăcarea omului cu fatalitatea. Cel puţin în cazul bolilor. În codul genetic al fiecăruia dintre noi sunt „scrise”, încă de la naştere, bolile care, dacă prindem bătrâneţea, vor fi cauza sfârşitului. Sau bolile care vor grăbi stingerea vieţii încă din copilărie, din tinereţe, adică prematur. Genetica s-a dezvoltat, ca ştiinţă, atât de mult încât astăzi codul genetic al fiecăruia a devenit „lizibil”, poate fi descifrat şi fiecare ar putea şti la ce să se aştepte de la viaţă, în ce priveşte sănătatea. Adică, ce-i este scris, cum zicem noi.
Mai există însă şi un alt „cod”, cum se poate observa. Este codul întâmplărilor fatale, al accidentelor, al sfârşitului de-o clipă, al morţilor neaşteptate, bizare. Acest cod este ilizibil pentru om. Doar Dumnezeu îl poate descifra, pentru că El ne scrie fiecăruia soarta. Din acest cod fac partre, mă gândesc, şi întâmplările nefericite de genul celor două, relatate mai sus.
Oricât va evolua ştiinţa, „codul” lăsat fiecăruia de Dumnezeu va rămâne indescifrabil până în ultima clipă. Clipa dintre „acum eşti” şi „acum nu mai eşti”.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!