Perdanţii direct implicaţi în cursă ori simpatizanţii care nu îşi regăsesc favoriţii printre câştigători au fost, sunt şi vor fi dezamăgiţi. Şi ajung să dispreţuiască majoritatea, s-o eticheteze ca „proastă”, „needucată” etc.
Adevărul este altul. Opţiunea majorităţii este reflexul unei anumite stări de spirit şi al pragmatismului cetăţeanului. Electoratul arădean n-a fost deloc prost când a reales 42 de primari, din 45 de primari aleşi din primul tur. Observăm, aşadar, că avem de-a face cu o constantă de atitudine, pe care o regăsim şi în alte zone din ţară.
De ce au votat arădenii, în general, pentru statu-quo? Simplu de răspuns. În majoritatea localităţilor, lucrurile s-au mişcat mai bine ca în mandatele anterioare. S-a construit, s-a lucrat mai peste tot la infrastructură, la reţelele de canalizare, gaz, au apărut tot mai mulţi investitori. Într-un cuvânt, dinamica dezvoltării a atins, în foarte multe localităţi, ritmuri nemaiîntâlnite.
Apoi, faţă de alte mandate, bugetele au fost, de la an la an, mai mari. Guvernul a finanţat mai mult ca niciodată învăţământul, şcolile, alte proiecte sociale. Au început să vină banii de la Uniunea Europeană. Dacă au mai apărut în localitate şi investitori, primarul aflat în exercitarea mandatului avea deja toate premisele ca să apară în ochii cetăţenilor ca un gospodar priceput, incomparabil mai bun decât predecesorii săi.
Aşa se explică de ce primarul-candidat a pornit, peste tot, cu un avantaj notabil în faţa candidaţilor. Pentru că una este să intri în cursa electorală şi să prezinţi realizările, altfel sesizabile cu ochiul liber de membrii comunităţii, şi alta este să prezinţi proiecte, să faci teoria chibritului. De aceea, majoritatea primarilor aflaţi în funcţie au reuşit să fie realeşi. Şi tot din aceste raţiuni, cei care n-au profitat de conjunctura economică propice au fost scoşi din calculele oamenilor, nemaiprimind un nou mandat. E simplu, nu?
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!