Falcă şi pumnul său

Eram trei colegi şi toţi trei l-am privit stupefiaţi. Mai urma doar să răstoarne şi masa, ca scena să fie una din filmele mafiote.

Am crezut, atunci, că gestul era doar o regretabilă scăpare a primarului Falcă. Ei bine, nu e aşa. Pumnul de atunci nu era ceva nou şi nici n-a rămas fără alte replici. Gheorghe Falcă şi-a făcut un obicei din a izbi cu pumnul în tăblia mesei în jurul căreia poartă discuţii. Poate că este încă unul dintre gesturile pe care l-a copiat cu fidelitate de la naşul său, Traian Băsescu. Se prea poate.

Mă tot întreb ce-l împinge pe Gheorghe Falcă să folosească pumnul de o asemenea manieră, lipsită de maniere, dacă acceptaţi jocul de cuvinte. Probabil, îl înfurie cutezanţa celor care nu tac şi nu execută fără să cârtească poruncile sale. Poate, puterea l-a îmbătat în aşa hal încât îi vede pe toţi din jurul său mici şi neînsemnaţi, nişte năpârci care nu merită decât să fie strivite.

Gestul poate fi prelungirea furioasă a excelentei sale păreri despre sine, a megalomaniei iritate că nu este apreciată şi elogiată prin plecăciuni cuvioase. Poate fi vorba despre incapacitatea sa de a dialoga şi de a argumenta. Pot fi atâtea alte cauze şi explicaţii, dar nu suntem psihiatri ca să analizăm cu pretenţie de verdict un asemenea comportament.

Oricum, a izbi cu pumnul în masă este fie bravură, fie incapacitate de stăpânire a instinctelor primare, agresive, fie „argument” ultim pentru a-i obliga pe cei din jur să priceapă că, la o adică, ar trebui să le fie teamă – să se teamă de el, Gheorghe Falcă. Orice ar fi, bine nu este, iar gestul nu ne arată că avem de a face cu un ins stăpân pe sine şi bine educat. Dimpotrivă.

Tristan Mihuţa