Nu sunt atâtea instituţii, agenţii, inclusiv pentru mediu, atâtea firme cu atribuţii clare în domeniu? Dincolo de întrebările acestea retorice, rămâne faptul că nimic nu s-a întâmplat după descinderea premierului la faţa locului.
Din spirit de competiţie, pentru a puncta la capitolele imagine şi capital electoral, poate şi pentru a sublinia neputinţa primului-ministru, preşedintele Traian Băsescu s-a deplasat şi dumnealui la faţa locului. Nu oricum, nu nepregătit. A mobilizat câteva firme care-i erau obligate de pe vremea când era primarul general al Capitalei şi le-a arătat ce au de făcut. În două-trei zile, gunoaiele au dispărut.
Evident, Traian Băsescu a punctat, aşa cum îşi plănuise. A arătat ţării că ştie să rezolve o problemă, atunci când se apleacă asupra acesteia. Era treaba preşedintelui? – mai întreb o dată. Atunci? Unii l-au asemuit lui Ceauşescu, cel care le ştia pe toate şi la a cărui comandă se mobilizau toate energiile poporului. Alţii l-au ironizat, cu atât mai mult cu cât preşedintele plecase să se confrunte cu gunoaiele de la catafalcul Prea Fericitului Teoctist.
Din toată această întâmplare, altceva cred că este de reţinut. Întâi, că nimic în ţara asta nu sugerează că am şti să ne organizăm, că oamenii ar cunoaşte ce au de făcut, că îşi asumă responsabilităţile. Suntem cuprinşi de o incapacitate cronică şi, aş zice, chiar ancestrală de-a ne organiza, de-a ne însuşi atribuţiile pentru care suntem plătiţi şi de-a le onora.
„Succesul” preşedintelui este egal cu zero, în planul rezolvării atâtor neajunsuri pricinuite tocmai de nepăsarea, lipsa de implicare şi de responsabilitate a oamenilor. Cel mult, preşedintele poate să ceară legi care să sancţioneze aspru – şi pe cei care se abat de la ele şi pe cei care nu le aplică. Altfel, rămânem cu această atât de mediatizată frecţie la un picior de lemn.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!