În plină epidemie de ciumă

Preotii sunt niste imorali si, ca Biserica Ortodoxa sa fie pusa în mare
dificultate, un grup de intelectuali în frunte cu H. R. Patapievici, cere
deschiderea dosarelor de Securitate ale slujitorilor bisericii. Medicii si-au
dovedit incompetenta de a trata „la sigur” un caz, prin optiunea
presedintelui de-a se opera la Viena. Presa a fost si ea discreditata, ba prin
legaturile unor ziaristi cu Securitatea (se anunta o bomba si pentru zilele
urmatoare – o fi vorba de Emil Hurezanu, daca am înteles bine, o fi vorba
de alti „curati”?), ba prin apartenenta altora sau chiar a unor
ziare la anumite cercuri de interese. De politicieni, nici nu mai vorbim. Dupa
ce PSD a fost aruncat în cazanul cu smoala al coruptiei, acum lovitura
nu se da atât în stânga, cât pe dreapta, printre liberali
si, atentie!, printre politicienii cei mai credibili. PD, deja fapt notoriu,
e curat. Armata e si ea în prag de-a fi compromisa. Daca multa vreme s-a
vorbit în soapta ca ea ar fi tras în revolutionari, în ’89,
acum soaptele devin vorbe aspre, acuzatoare de-a dreptul.

Am plonjat ori am fost aruncati într-o lume kafkiana. Absurdul a îngenuncheat
logica. La aproape 17 ani de la revolutie, traim atmosfera morbida ce ne aminteste
de „Ciuma” lui Albert Camus. Ma întreb care este doctorul
Rieux, dar cum sa gasesti un raspuns acolo unde nu e logica? Cine ne-a aruncat,
fiindca mi-e greu sa cred ca am facut-o noi însine, multimea, în
acest haos? Cine e papusarul sau cine sunt papusarii care trag sforile în
acest spectacol al discreditarii generale? Sunt comentatori care-l banuiesc
pe presedintele Traian Basescu, în spatele haosului. De ce-ar fi declansat
el operatiunea aceasta de discreditare generala (sau qvasigenerala)? Pentru
a-ti întari pozitia, spun aceiasi comentatori, pentru a promova necesitatea
unei mâini forte, a unui presedinte, daca nu dictator, macar atotputernic.
Daca nu neg imposibilitatea unei asemenea aspiratii a presedintelui, sunt absolut
convins ca în ziua de azi, la sânul UE, dictatura este posibila
doar în imaginatia unor insi bolnavi, anormali.

Dincolo de întrebari asupra papusarilor, asupra cauzelor si efectelor
acestei campanii de discreditare în masa, ramâne constatarea ca
am intrat într-o profunda criza a societatii. O criza care nu e una de
crestere, care nu urmareste purificarea – din moment ce damnarea se face nu
la modul general, ci pe alese, dupa criterii greu de înteles. Cine si
ce urmareste? Qui prodest? Cui foloseste? Daca nu foloseste nimanui? Daca e
doar o noua diversiune de-a întoarce capul de la cele zilnice, de la amarul
vietii si de la incompetenta alesilor nostri? Orice e posibil.

Tristan Mihuta