Între ieri şi azi, spre mâine

Era vremea când credeam că lumea întreagă e a noastră, şi chiar ne-am împrăştiat, ulterior, prin ea, unii ajungând pe la Munchen, Detroit sau Johanesburg … Alţii s-au dus şi mai departe, dincolo de ea, ajungând la cer.

Eram curios să văd ce mai înseamnă astăzi Căsoaia.

Cum ochiul, sufletul, mintea nu mai sunt cele de atunci, mă temeam că, aşa cum ni se întâmplă adesea, imaginile, arhivate împreună cu trăirile peste decenii, vor fi agresate de o realitate actuală searbădă, banală, dezamăgitoare.

Ei bine, n-a fost aşa. Căsoaia este şi astăzi un loc minunat pentru destindere. Situată într-o depresiune a Munţilor Zărandului, în mijlocul unor păduri de foioase, printre care se înalţă pâlcuri de brad, Căsoaia te întâmpină cu aerul său proaspăt, puternic. Imaginea „arhivată“ cu care am plecat de acasă nu mai corespundea într-adevăr realităţii. Diferenţa era însă în favoarea zilei de azi, nu a celei de ieri. Pe lângă vechea cabană, acum a apărut una nouă, dotată cu băi, cu camere, sufragerie.

De anul trecut, din câte am înţeles, modernizarea s-a accelerat. Acum sunt şi 65 de locuri în căsuţe, spaţii curate, îngrijite gospodăreşte, şi este în stadiu avansat de construcţie o pensiune care va avea 26 de locuri de cazare, restaurant şi piscină.

Într-un cuvânt, un loc minunat pentru un popas de câteva zile, la jumătatea distanţei dintre Arad şi Moneasa. Lucru greu de explicat, pentru mine, lipsesc ţânţarii şi muştele! De ce zic „greu de explicat“ cred că înţelege fiecare – pe unde te duci, greu poţi scăpa de aceste insecte supărătoare.

Modul exploziv în care se dezvoltă Căsoaia poate fi o mare şansă pentru arădenii doritori să se odihnească în natură. Şi nu doar pentru ei, deoarece am găsit acolo şi multe maşini cu numere de Bihor. Rămâne însă de rezolvat problema drumului, dintre Arăneag şi Căsoaia, care, după promisiunile politicienilor, ar trebui asfaltat până anul viitor.

Multă vreme am zis, toţi, că avem o ţară frumoasă şi nu ştim ce să facem cu ea. În bună parte, putem spune şi acum acest lucru. Încet-încet însă, iată, lucrurile se pun în mişcare spre o nouă lume. O lume tot mai doritoare să se reîntoarcă înspre natură.

Tristan Mihuţa