Jucătorul singuratic

Un jucator atât de mare încât nu mai are nevoie de nimeni,
ca partener. Înainte de alegeri, poate ca au existat naivi care sa si-l
închipuie pe fostul comandant de vas jucând în echipa. Nu-i
genul de om care sa-si gaseasca locul în sânul unei echipe, nici
macar daca îi este capitan. Sunt suficiente momentele din cariera politica
a lui Traian Basescu în care s-a putut verifica indisponibilitatea, incapacitatea
lui pentru „jocul” de echipa. Îsi este prea suficient siesi
pentru a mai suporta lânga el pe altcineva care sa gândeasca, sa
aiba, Doamne fereste, puseuri de vointa, vreo opinie, ca sa nu mai vorbesc de
nesocotinta vreunuia de-al contrazice, de-a nu-i executa ordinele, cum a îndraznit,
de pilda, premierul Calin Popescu-Tariceanu.

Cum afirmam în capul acestor rânduri, exemplul lui Traian Basescu
este molipsitor. Multi vor sa fie mici „basesti”, sa comande dupa
pofta inimii, multora le place sa se îmbete cu iluzia ca sunt tari si
mari, ca nimeni nu-i mai destept pe lumea aceasta si nimeni nu le poate sta
înainte – nici cu fapta, nici cu cuvântul. O copie a jucatorului
solitar si încapatânat este si primarul nostru, Gheorghe Falca.
Mi-l închipui trezindu-se dimineata si lovindu-se de mereu acelasi inventar
al gândurilor: cum sta cu dusmanii, pe cine are de pus la punct în
ziua respectiva, cum sa iasa din clinciul cutare în care „echipa”
consilierilor are, fie si în parte, o alta opinie decât opinia sa.

De doi ani si ceva, primarul Gheorghe Falca joaca de unul singur, poarta razboaie
de unul singur, vreme care cei din jur îi aduna pietre pentru prastie,
chit ca n-o fac în mod entuziast. Primarul nostru are orgoliul nemasurat
de a-si impune gândul si vrerea fara economie. Se amesteca în treburile
manageriale ale societatilor din subordinea Primariei, iar de la o vreme, a
devenit fapt notoriu, opineaza îndraznet asupra modului în care
trebuie sa actioneze societatile comerciale subordonate C. J. Arad. Parerea
noastra este ca o asemenea ambitie este prea grea, este coplesitoare pentru
un singur om, oricâta energie si tenacitate ar avea acesta.

Apoi, când doar unul gândeste în locul celorlalti, când
echipa devine paranteza din care se ridica mâini pentru vot ori din care
se aud aprobari slugarnice, iar nu este în regula.

Sunt lucruri care s-au mai spus. Si nu doar de „o parte” a presei
aradene, ci despre presa aradeana în ansamblul partilor. Degeaba. Primarul
nostru ramâne cel c-un gând, un jucator singuratic. Periculos de
singuratic.

Tristan Mihuta