La mila Domnului

Inutilitatea protestului ne-a imunizat în
faţa batjocurii cu care este tratat sistemul
sanitar.

 Revoluţia din 1989 a găsit spitalele
noastre în mizerie, incapabile să asigure
bolnavilor medicamente, hrană
corespunzătoare, asistenţă medicală
de calitate. Am sperat, acum 20 de ani, că
lucrurile se vor schimba. Că, în
sfârşit, românul va fi respectat.
Iluzii, speranţe investite aiurea. Spitalele
noastre, prea multe dintre ele, sunt copleşite de
mizerie, n-au medicamente, hrana este proastă,
asistenţa medicală e precară. Nu
există spital în sistemul public să nu
fie înglodat în datorii. Majoritatea
spitalelor funcţionează fără
autorizaţie sanitară.

 Aradul a avut mereu medici „cu nume şi
renume”, specialişti căutaţi
şi apreciaţi de oameni. Astăzi,
somităţile pot fi numărate cu greu pe
degetele de la o mână. Situaţia este
aceeaşi în toată ţara. Salariile
jignitoare, condiţiile de muncă proaste,
dispreţul guvernanţilor pentru cadrele
medicale stimulează exodul medicilor şi al
asistentelor spre ţări unde munca le este
şi răsplătită, şi
respectată. Bolnavii iau şi ei calea
spitalelor din Ungaria, Austria etc. Iar cine nu are
bani pentru consult ori pentru tratament în
străinătate, n-are decât să stea
aici, la mână jalnicului
„sistem” de sănătate
românesc.

 De două decenii, toate guvernele, indiferent
de culoarea politică, au neglijat
Sănătatea şi, prin consecinţe, au
ignorat un drept fundamental al cetăţeanului
– dreptul la sănătate. Un drept plătit
în fiecare lună. Unde sunt banii? La ce
folosesc contribuţiile milioanelor de
români? Răspuns: banii au fost
deturnaţi spre buzunarele clientelei politice
implicate în afaceri cu statul. Prin urmare,
contribuţiile românilor folosesc
îmbuibaţilor zilei, politicienilor şi
clientelei lor, cetăţeanului
rămânându-i ca nădejdea de a fi
sănătos să se îndrepte numai
şi numai spre mila lui Dumnezeu.

Tristan Mihuţa