Vorbesc despre soarta viticulturii româneşti, una nefericită. Vorbesc despre ce-ar trebui să se facă pentru a avea vin bun, struguri de calitate, dar şi pentru o activitate eficientă. Necazul e că trebuie să aplice politica partidului, că stabilesc alţii, nu specialiştii, ce şi cum să se facă. Şi nu e bine!
N-am uitat acea discuţie pentru că m-a fascinat. I-am ascultat pe specialişti, i-am admirat pentru câte ştiau, dar le-am şi deplâns soarta ingrată de-a nu avea un cuvânt de spus, de-a nu-şi putea folosi cum trebuie cunoştinţele şi inteligenţa. „Ce-ar mai face oamenii aceştia dacă ar avea libertatea de-a lucra cum trebuie, cum cer tehnologia şi eficienţa, nu după cum li se porunceşte!” – îmi spuneam, în drum spre casă.
Ei bine, a venit Revoluţia, s-a întors roata istoriei şi specialiştii noştri s-au trezit cu libertatea în faţă. Au profitat de ea? Nicidecum. Ba, am putea spune, libertatea i-a zdrobit. Când ar fi putut să-şi probeze profesionalismul, n-a mai fost nevoie de ei. Românii – cu largul concurs al unor politicieni populişti şi înguşti la minte – au dat năvală în vii, în fermele pomicole, în „ceapeuri”, au prădat ceea ce se agonisise, tot cu munca lor, iar de specialişti n-a mai avut nimeni nevoie.
Merge agricultura fără oameni cu pregătire? Se vede cum (nu) merge. Pământurile sunt fie nelucrate, fie lucrate după ureche. Livezile cu pomi fructiferi au fost defrişate şi mâncăm fructe aduse de aiurea; dealurile cu vii au ajuns pârloagă şi cumpărăm struguri de import. Am distrus fermele zootehnice, avicole, ca acum să ne deşteptăm şi să plângem după ele. Şi mai plângem, fireşte, după specialiştii pe care, tot noi, i-am negat în rostul lor.
Nu cunosc prea multe popoare cu un apetit al negării atât de exacerbat, cum e al nostru. Am distrus agricultura, industria, am demolat statui, am schimbat denumiri de străzi, de ziare, de instituţii şi câte altele. Doar oamenii, mentalitatea lor, ba. De aici izvorăşte răul la noi.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!