De ce i-am numit preşedinţi de circumstanţă pe cei doi ? Pentru că şi unul şi celălalt au fost doar marionete, folosite de către taberele din PNL, respectiv PSD. Mircea Geoană a fost interpus în lupta dintre Ion Iliescu şi Adrian Năstase, iar Tăriceanu- în confruntarea dintre Stolojan şi Patriciu. Crezându-l de bună credinţă, Stolojan l-a pus pe Tăriceanu preşedinte pe o scurtă perioadă, fiindcă aşa erau tiparele strategice.
Din păcate pentru meşterii Gepetto din umbră ai celor două partide, cei doi Pinochio şi-au luat nasul la purtare şi nu au mai vrut să lase din mâini puterea.
Şi Geoană şi Tăriceanu trebuie să facă pe dracul în patru ca să dreagă busuiocul în faţa partidelor pe care le păstoresc, ajunse, din cauza lor, la procentaje catastrofale în sondajele de opinie.
Singura soluţie pentru ei este împingerea mandatului la guvernare cât mai mult posibil, până la pragul de vizibilitate a efectelor pozitive generate de implementarea unor proiecte sociale. Indiferent de disputele politice, atragerea unor sume cât mai substanţiale din fondurile alocate de către Uniunea Europeană va avea efecte benefice.
Repet, cu condiţia ca guvernul, sub o formă sau alta, să reziste până când efectele vor fi vizibile. Indiferent sub ce formă vor asigura PNL şi PSD stabilitatea guvernamentală, în momentul atingerii acelui prag vor începe să crească în ochii electoratului.
Abia atunci, cele două marionete vor putea să spună că au prins viaţă şi au căpătat inteligenţă, motiv pentru care vor putea încerca marea cu degetul, rămânerea în fruntea partidelor. Singura lor speranţă este că până atunci nu va reuşi nimeni să le distrugă învelişul şi să le aducă în starea iniţială, cea de rumeguş…
Simion Todoca
Citiți principiile noastre de moderare aici!