În apele mai multor crize

Ne lipsesc oamenii competenţi, vizionarii. Aşa se
explică de ce ţara noastră nu are o
strategie şi o politică de dezvoltare coerente,
pe termen scurt, mediu sau îndelungat. Nu ştim
cum va arăta economia României în
următorii ani. Care vor fi starea agriculturii, a
sistemului de învăţământ. Pe
scurt, nimic nu este acoperit de o predictibilitate
fundamentată pe analize, proiecte, programe.

De 20 de ani, guvernele noastre acţionează
aleatoriu.

Experimentează, gestionează ţara
pompieristic. Nimic nu are continuitate. Fiecare
guvern, fiecare ministru a venit şi vine cu alte
iniţiative. Mereu se reia totul de la capăt,
ceea ce conduce la o harababură din care ne este
greu, dacă nu imposibil, să mai ieşim.
Au fost experimentate, pe spinarea populaţiei, tot
felul de „politici” economice şi
fiscale; fiecare ministru al Agriculturii ori al
Transporturilor a venit cu idei, unora putem să le
spunem bazaconii, personale (ori împrumutate de
la alţi incompetenţi şi diletanţi);
Educaţia, Sănătatea, Turismul au fost
şi ele teatrul unor experimente eşuate… De
aici, şirul crizelor multiple, de tot felul.

Tarele societăţii româneşti sunt
cauzate de modul vicios în care se face
pregătirea cadrelor şi selecţia
acestora. Nu suntem preocupaţi să formăm
cadre, iar atunci când e vorba de promovare
suntem de-a dreptul neserioşi. Iresponsabili, la
urma urmei. Să rememorăm ce premieri am avut,
din 1990 şi până azi, ce caricaturi de
miniştri s-au jucat cu soarta ţării, ce
primari, ce şefi de instituţii au ajuns
să se joace (periculos şi păgubos), cu
banul şi cu patrimoniul public, cu interesele
populaţiei. Nu-i aşa că astăzi le
vedem micimea, incompetenţa? Nu-i aşa că
acum ne par nişte caraghioşi? Dar nu e vina
lor. E vina clasei politice, generatoarea tuturor
nenorocirilor postrevoluţionare, prin promovarea
clientelei incompetente. Şi a crizelor permanente
– de moralitate, de autoritate, de
competenţă…

T.M.