Ne lipseşte omul locului

Când te-ai nascut într-un anume loc, esti „prizonierul”
fericit al acestui loc. Întelegi mentalitatea comunitatii, îi stii
orgoliile, aspiratiile. Legatura emotionala cu locul nasterii, al copilariei,
al maturitatii este aidoma legaturii dintre mama si copilul ei.

Într-adevar, una este sa deschizi ochii, la propriu si la figurat, într-un
anume loc, sa fii marcat de emotia unui rasarit de soare la tine acasa, de impresii
si întâmplari ale locului, si cu totul altceva este sa nimeresti
aiurea într-o urbe, printre niste oameni cu care n-ai nimic în comun,
dincolo de limba si de pozitia bipeda. Sigur, nu orice localnic, nu orice bastinas,
este obligatoriu un bun edil.

În schimb, un bun edil nu poate fi decât un localnic, un ins care
sa înteleaga bine nevoile unei comunitati si sa actioneze în consecinta.
Din pacate, Aradul a avut prea des în fruntea lui „vinituri”,
vorba micalacenilor, si poate nu doar a lor, de oameni rupti de urbe, de mentalitatea
si de traditiile locului, incapabili sa acceada la acel „feeling”,
la acea simtire comuna care sa le îmbuneze si sa le lumineze mintea. Unii
ne-au fost impusi, pe altii i-am ales chiar noi, lasându-ne pacaliti de
logoreea cu care ne-au învaluit.

Tristan Mihuta