Ieri, a avut o altă revelaţie: USLiberală se va destrăma! Şi totul va începe, profeţeşte el, cu dezertări masive, după care urmează prăbuşirea eşafodajului! Se contrazice, însă, pe ici, pe colo, preconizând că USL nu va aduna 51 de procente; va cumula doar vreo 38-40 la sută din voturi. Aşadar, profeţia lui „Tata Omida” nu e de luat în seamă, USL ar putea să nu se destrame, din moment ce îi evaluează scorul de la scrutin.
Profeţiile lui Lăzăroiu sunt ridicole. Nimic din ce a prezis, nu s-a întâmplat. Că vor dezerta unii oameni din USL? Deja au dezertat. E posibil ca alţii să îi urmeze, ca să primească bani pentru investiţiile din comunitate. Dar, este la fel de posibil ca unii să se reîntoarcă în prag de alegeri, după ce au obţinut fonduri de la Udrea et co.
Oricâţi vor dezerta însă din USL, rămâne electoratul. Un electorat iritat la culme pentru modul în care preşedintele Băsescu, Guvernul Boc, majoritatea parlamentară, PDL au înţeles să trateze populaţia. Românii nu uită că toată povara crizei a căzut pe popor, pe pătura mijlocie şi pe cea săracă, în vreme ce ei, oamenii Puteri au prosperat îpe timp de criză mai abitir decât atunci când economia „duduia”. Acest electorat nu poate dezerta din nemulţumirea sa profundă, pentru a se alătura lui Traian Băsescu, Mişcării Populare ori Albei ca Zăpada. E ceea ce nu vrea să înţeleagă „Tata Omida”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!