Atunci când îi vezi, când ajungi să îi întâlnești, în vizite organizate de școli sau poate le acorzi un pic mai multă atenție când îi zărești prin oraș, îți dai seama cât de diferită e de fapt realitatea lor. Copiii trimiși la școală doar pentru un corn și un pahar de lapte au o dependență cultivată pentru violență, sub orice formă. De la bătăi, la înjurături chiar și la crime, orice formă de violență este „pe gustul lor”, le este familiară.
I-am văzut într-o vizită la noi în redacție. I-am ascultat și am simțit cum mă trec fiorii reci ai unei alte realități, o realitate pe care probabil și eu, la fel ca mai toți ceilalți, am ignorat-o. Abia ieșiți din clasele primare, copiii ăștia erau deja pierduți, lăsați să-și găsească sensul într-un mediu obscur și fără vreo șansă de a găsi puterea de a-și depăși condiția. Suflete născute și crescute în violență, sărăcie și vicii. Ce șansă să fi avut ei într-o altă societate? Greu de imaginat. Cert este că în realitatea fiecărei zile trăiesc închiși în mediul pe care îl cunosc, priviți cu reticență și poate chiar dezgust de restul celor din jur.
Și mai trist este că despre ei, despre copiii nimănui, ne aducem aminte poate de vreo două-trei ori pe an, atunci când în preajma sărbătorilor le facem pachete, le donăm câteva jucării și hăinuțe și sperăm că astfel ne putem spăla păcatele. Cu asta ne-am făcut datoria morală de a ne implica social și trecem mai departe. E drept, poate că noi nu putem să îi ajutăm prea mult, iar cei care ar putea săîi ajute îi lasă în plata celui de Sus. Fără vreo șansă, ce se poate alege de sufletele astea?
Între timp, România urcă tot mai mult în clasamentul țărilor unde riscul de sărăcie sau de excluziune socială este din ce în ce mai mare. În 2021, peste 1,5 milioane de copii creșteau în risc de sărăcie sau excluziune socială.
Nimic mai trist. Nimic mai dureros n-ar mai putea fi spus despre ei … copiii nimănui.
Trimite articolul
X
cinefil says: Cumplit de trista existenta bietilor copii, condamnati din start la o viata mizera, in care n-or sa aibe nicio minima sansa de dezvoltare si fericire personale.
Anonimescu says: E tragic cand cel care condamnă copii la mizerie este exact statul român, nu asigură absolut nici o gratuitate din cele pe care le clamează prin reprezentanții săi.
Cine are copii mici, stie despre ce vorbesc.
Apropo, știți vre-un medic pediatru care să se intereseze de situația nou-născuților prin vizite la domiciliu? De multe ori nici măcar nu răspund la telefon.
Pt că "prețuim" viata says: Da, pt că așa au înțeles unii sa “respecte viața” și s-au opus și se opun contracepției, educației și avortului (acesta din urmă e și așa o trauma pt femeie și dacă îl face, îl face tocmai sa nu își vadă copilașii așa cum descrieți dvs). Dar nu, societatea cea neprihănită, pioasă și perfecta, in frunte cu liderii ei și mai perfecți “prețuiesc” viața. Așa își câștigă ei locul în rai, condamnând la chin copii nevinovați
Florin says: Va felicit pentru tema abordata, dar nu sunt de acord cu acest tip de concluzie:”E drept, poate că noi nu putem să îi ajutăm prea mult, iar cei care ar putea săîi ajute îi lasă în plata celui de Sus.”
Eu cred că noi avem puterea sa ii ajutam mult mai mult decat o facem si că NOI suntem cei care ii lasam in plata Celui de Sus. Motivele pentru care procedam astfel sunt diverse: comoditate, egoism, nepasare, aroganta, lipsa de empatie, etc. Si atunci, aratam cu degetul spre alti vinovati (parintii care i-au facut, statul care nu are grija de ei, etc) si noi ne mai cumparam un LCD de 2m si un catelus de rasa nobila si ne vedem mai departe de viata noastra.
