De-a lungul şi de-a latul ţării auzi doar văicăreli. Că ne-a ajuns cuţitul la os, că ceea ce fac guvernanţii se cheamă genocid, că s-a tăiat din salarii, din pensii ... Că aşa nu se mai poate ... Că „ăştia” nu ştiu decât să taie de peste tot, dar nu au minte pentru a şi spori banul public.

PDL este aidoma unui om bogat care a sărăcit peste noapte. Nu sunt nici trei ani de când portocaliii i-au întrecut – la mustaţă, dar i-au întrecut – pe social-democraţi, obţinând cel mai bun scor electoral din câte au obţinut vreodată şi, iată-i, cu o cotă electorală diminuată cu aproape două treimi. De ce au ajuns aici? Este o întrebare care nu mai are nicio importanţă. Pentru cei din PDL, tot ce contează, de acum înainte, este ziua de mâine.

Poporul acesta are geniu. Altfel nu ar fi supravieţuit în strâmtoarea a trei imperii - otoman, rus, habsburgic. Şi mai are un simţ de orientare cu totul particular.

Aşadar, Mircea Sandu a ales: Gică Hagi va fi noul antrenor al echipei naţionale! Ce criterii au stat la baza opţiunii lui Sandu, doar el ştie. Pentru că, altfel, Hagi nu are palmares ca antrenor. În „cartea de muncă” a antrenorului Hagi sunt consemnate doar o serie de eşecuri. Peste tot unde a îmbrăcat treningul de antrenor, nu a apucat să prindă rădăcini. Inclusiv la naţională, a fost ţinut doar şase luni, după care a fost concediat. Cu ce este mai bun, mai priceput, acum, antrenorul Hagi, decât era cu aproape zece ani în urmă?

Roland Garros. Tribune arhipline. Oameni de toate naţiile trăiesc cu pasiune ceea ce se întmplă jos, la picioarele lor, pe dreptunghiul roşiatic, de zgură. Cu doar o săptămână înainte, pe noul Wembley, din Londra, aproape 100.000 de suflete urmăreau finala Champions League, dintre CF Barcelona şi Manchester United. Urmează, peste vreo două săptămâni, regalul de tenis de câmp pe iarba de la Wembledon. Alte tribune arhipline. Alte miliarde de telespectatori prinse în mirajul confruntărilor din arenă.

Recent, liderii PDL Arad emiteau un comunicat de presă – nervos, la limita decenţei – prin care acuzau adversarii politici că probează lipsă de ... „patriostism local”. Mai limpede, vina celor din PSD Arad era că susţineau o moţiune simplă împotriva lui Constantin Traian Igaş, ministrul Internelor, din cauza etnobotanicelor, asupra cărora ar fi pierdut controlul. Şi se mai spunea în comunicat că „pentru noi, arădenii, a avea un ministru reprezintă o apreciere a judeţului nostru”. Oare!? Aşa să fie?

Peisajul politic dâmboviţean este ornat sau, mai nimerit spus, este împopoţonat cu o serie de frumuseţi feminine, de culoare portocalie. Dacă ar fi obiecte, le-am putea spune liniştit kitschuri, adică lucruri afişate cu pretenţia că ar avea calităţi artistice, pe când, în realitate, nu sunt decât nişte produse de calitate îndoielnică, pseudoartă.

Puterea actuală este totalmente la cheremul UDMR. Nu poate nici să respire, dacă a respira ar produce disconfort psihic udemeriştilor. Cred că nu exagerez dacă spun că PDL şi Traian Băsescu sunt prizonierii Uniunii.

Miza următoarelor alegeri este una colosală, atât pentru Putere cât şi pentru Opoziţie. În cazul în care PDL va pierde puterea, o va pierde şi preşedintele Traian Băsescu.

Scriam, cu ceva vreme în urmă, că rolul UDMR-ului pe scena politică românească s-a cam terminat, de acum înainte bătălia pentru refacerea Hungariei urmând să se dea în cele mai înalte foruri europene şi mondiale. Vizionarii Ungariei ştiau perfect, în 1989, că România redevine un teren fertil pentru încuibarea spiritului imperial, care nu a părăsit nicio clipă creierele luminate dar şi mereu înfierbântate din stepă.