Faptul că USL are drept ţintă demolarea majorităţii portocalii şi înlăturarea lui Traian Băsescu de la conducerea statului nu este doar o ambiţie gratuită. Social-democraţii, liberalii şi conservatorii ştiu prea bine că sunt milioane de români care abia aşteaptă să scape de mareea portocalie.

Uniunea Social Liberală a fost creată pentru a răpune balaurul portocaliu, care dispune de ţară în mod cu totul şi cu totul discreţionar. Lupta nu va fi una uşoară, ci va fi una pe viaţă şi pe moarte, motiv pentru care părţile vor recurge la orice mijloc pentru a învinge.

Reţeta pentru schimbarea la faţă a României este simplă şi se află la îndemâna tuturor. Chintesenţa acestei reţete poate fi definită printr-un substantiv extrem de banal: normalitate. Ar fi suficient ca ţara asta să intre în „zodia” normalităţii. Mai limpede spus, mersul lucrurilor să fie unul firesc, aşa cum presupune natura unei democraţii autentice, sănătoase, nicidecum denaturat.

După ce acuză PNL şi PSD că nu sunt în stare decât să facă clăbuci, Dinu Patriciu spune că pe scena politică românească este nevoie de „o mişcare politică nouă şi pragmatică”. Oare, dispune Dinu Patriciu de oameni politici făcuţi din altă plămadă decât cei care se vânzolesc pe eşichierul românesc, schimbând doar partidele, precum ciorapii? Ce partid nou ar putea fi alcătuit din vechituri?

Mulţi sunt cei care îl asemuiesc pe actualul şef al statului cu Nicolae Ceauşescu. Este forţată, oare, analogia între Băsescu şi Ceauşescu? Nu prea. Amândurora le este comună impunerea, prin orice mijloace, a vrerii personale, neacceptarea altor opinii, fie ele şi ale consilierilor personali.

Uniunea Social Liberală este o ameninţare cât se poate de serioasă pentru PDL. Că aşa stau lucrurile, ne-o demonstrează insistenţa agasantă cu care voci din partidul de guvernământ prorocesc destrămarea alianţei social-liberale.

De multe ori, mă întreb dacă mai există democraţie la noi. Probabil, unii dintre cititori sunt deja iritaţi. Cum să nu avem democraţie, din moment ce avem pluripartitism, alegeri libere, dreptul de a huidui, vorba lui Gabriel Liiceanu... Atunci, poate că ar trebui să reformulez. Şi să mă întreb ce fel de democraţie mai e şi asta. S-a luat în zeflemea, illo tempore, „democraţia originală” a lui Ion Iliescu. Dar, oare, „democraţia” lui Traian Băsescu de ce natură este? Cum am putea defini democraţia în care preşedintele pune Constituţia sub oala cu ciorbă?

Convenţia Naţională a PDL a fost, la urma urmei, o confruntare între Vasile Blaga şi Traian Băsescu. Emil Boc nu a contat în această ecuaţie decât ca substitut al unui preşedinte de republică blocat de Constituţie să fie, de drept, şi preşedinte al unui partid.

PD-L este, de departe, un as al manipulării opiniei publice. Nimic surprinzător: imaginea partidului e atât de şifonată încât majoritatea electoratului nu-l mai recunoaşte. Aşa că e nevoie de multă ingeniozitate pentru a o reconstitui, pentru a-i şterge petele, pentru a o retuşa. Asimilat în conştiinţa românilor cu incompetenţa şi corupţia, partidul lui Traian Băsescu luptă din răsputeri să scape de aceste „bube”, să redevină partidul capabil să seducă electoratul cu un car de promisiuni, pe cât de mieroase, pe atât de mincinoase.

În cei şapte ani de „domnie”, Traian Băsescu a reuşit contraperformanţa de a discredita toate instituţiile esenţiale ale statului, de a le copleşi cu o imensă cotă de neîncredere în rândul populaţiei.