Aradul fotbalistic fierbe. „Bătrâna Doamnă” a dovedit ţării întregi că nu este o echipă de neglijat. A trimis, de la Focşani, un mesaj clar în această privinţă, printr-o victorie senzaţională atât prin scor cât şi prin manieră.
Aflăm, cu surprindere, că aleşii noştri, consilierii CLM Arad, au primit abonamente, cu titlu de gratuitate, la meciurile echipei UTA. Probabil, gratuitatea acordată de cei de la UTA vine să răsplătească, sui generis, mărinimia consilierilor de a fi fost de acord să se aloce reparaţiei stadionului în jur de 20 de miliarde de lei.
Unde sunt cinematografele de altădată, când aşteptam înfriguraţi, cu sângele pulsând accelerat în vene, cu tensiunea arterială dând manometrele peste cap, cu glasul tremurând de emoţii, cu palmele transpuirate şi înghitându-ne saliva, aşteptam alături de EvA, să se facă odată întuneric în sala de cinema şi, între sânii dumnezeieşti (de pe ecran) ai Saritei Montiel şi pieptul ceva mai modesc al iubitei de-o vară, să facem odată numitorul comun, contopind principiul dorinţei cu cel al realităţii, cum i-ar fi plăcut lu tata Freud să se exprime!!!
Uneori, cei care se afişează, plini de emfază, ca mari democraţi, sunt în realitate cu totul altceva, dacă nu chiar contrariul a ceea ce pretind a fi.
Democraţii s-au trezit, brusc, singuri în arena Parlamentului. Secretarul general al PD, Vasile Blaga, vorbea zilele acestea, în contextul unui atac dur la adresa partenerilor de Alianţă, liberalii, de constituirea unei „monstruoase coaliţii” între PNL, PC, UDMR, PSD şi PRM.
Partidul Democrat a devenit un fel de Rapid al politicii româneşti. Dintr-o echipă mică, ce până mai ieri se chinuia în coada clasamentului, cu un scor la limita intrării în Parlament, democraţii s-au trezit peste noapte în fruntea ţării.
Să ne mulţumească debutul cu o remiză al echipei UTA? La prima vedere, nu e chiar rău. În fond, în urmă cu câteva luni, nici nu visam că vom juca în prima divizie.
După ce senatorul Nicolae Ioţcu l-a tras de mânecă pe domnul primar al Aradului, Gheorghe Falcă, pentru tergiversările din acţiunea „Monumentul Marii Uniri”, iată că a venit rândul deputatului PNL, Mihai Calimente, să-i reamintească faptul că există o problemă numită „redarea Cetăţii Aradului” pentru circuitul public.
Înainte de a pune piciorul pe scara avionului care urma să-l ducă în America, Traian Băsescu ne-a lăsat o temă de „dezbatere”: cică, există grupuri de politicieni care ar urmări schimbarea preşedintelui! De ce ne-a aruncat preşedintele, la plecare, această „veste”, doar el ştie.
După ce şi-a aplicat singur o serie de lovituri în propria imagine, se poate spune acum că primarul Gheorghe Falcă a reuşit să dea şi o lovitură de imagine. Poate de aceea a şi declarat în momentul semnării acordului cu BIRD: „Sunt un primar fericit”.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).