A trebuit să intervină o inginerie posibilă doar pe plaiuri mioritice (v-o închipuiţi, de pildă, pe Juventus cumpărându-şi locul în Serie A?), pentru ca oraşul nostru să se alăture elitei fotbalistice.
Suporterii au iertat, au şi uitat între timp, înghesuindu-se la casele de bilete. În dorinţa de a specula situaţia -se ştie că foamea de fotbal este mare în Arad-, conducătorii au impus preţuri extreme, exagerate, prohibitive. Evident, investiţia trebuie recuperată.
Cât mai repede. Că jocul dintre cerere şi ofertă nu a ţinut, s-a văzut vineri, în tribunele modest populate ale stadionului. Destule locuri au rămas goale. Nu doar foamea de fotbal e mare, ci şi… foamea, respectivele sume fiind o mică avere pentru mulţi arădeni. Au înţeles, oare, finanţatorii că astfel mai mult pierd decât câştigă? Se vehiculează o variantă conform căreia abonamentele contractate pentru tur vor fi valabile întreg sezonul. Ar reprezenta şi asta ceva.
Aşadar, să ne bucurăm pentru egalul cu „marinarii”? Le-am fost superiori cu o echipă adunată în pripă, lipsită deocamdată de omogenitate. Există unele semne promiţătoare. Am fi putut bate, în aceeaşi măsură în care puteam pierde (apărarea a scârţâit serios). Bucuria e, prin urmare, împărţită. Mă gândesc la faptul că ne aşteaptă jocuri grele. Tocmai de aceea, pentru moral, trei puncte ne-ar fi servit de minune.
Adrian Hărţău
Citiți principiile noastre de moderare aici!