aradon.ro Web analytics


Nume imperial, orgolios, August ne face să-nțelegem cine este stăpânul, ca ultima lună a verii. Nu te poți pune cu orgoliile sale caniculare sau ploioase și avem o singură scăpare: fuga în vacanță! Munte, mare, ce contează? Doar să inventăm bucurii mărunte cât bobul de rouă, dar la fel de strălucitoare și răcoroase și numai bune de pus la sufletul obosit de muncă.
Câte meciuri mai au în picioare partidele din orașul de pe Mureș? Cât de pregătite sunt să intre într-o luptă serioasă care să nu își aibă câștigătorul stabilit dinnaintea startului? Am putea spune că alegerile europarlamentare au fost un prim test și că urmează și alegerile prezidențiale, dar oarecum toate aceste scrutinuri nu sunt decât o verificare a mașinăriilor din fiecare partid, că sunt un fel de repetiție organizatorică. Bătălia cea mai dură se va da în aproximativ 10 luni, la alegerile locale.
În majoritatea culturilor populare din lume vom găsi tradiția recăpătării forțelor și echilibrului sufletesc cu ajutorul arborilor. Țăranii noștri știau să nu se culce noaptea sub soc că li se vor betegi oasele, după-amiază sub nuc că-și vor pierde vigoarea; ei căutau loc de odihnă la umbră de paltin, îmbrățișau trunchiul bradului pentru a-și recăpăta energia. Nobilii scoțieni aveau câte un arbore bătrân, izolat, unde la vreme de seară își descărcau sufletul, făcându-și spovada.
Obezitatea, considerată o boală a secolului, este o tulburare de nutriție caracterizată prin creșterea greutății corporale mult peste nivelul greutății ideale, având consecințe nefaste asupra stării de sănătate. Din nefericire, prevalența acestei afecțiuni cronice este în creștere, generând numeroase complicații: diabet zaharat, afecțiuni cardiace și cerebro-vasculare, tulburări locomotorii, hipertensiune arterială, apnee în somn.

UT Arad

UTA a scos un punct în extremis
A fost 2-2, cu gol marcat de A. Roman în min. 90, iar în prelungiri FC Botoșani a ratat incredibil.

România

Abrudean: Nu există nicio grea moștenire. PSD să nu folosească pretexte pentru a justifica o nouă creștere de taxe
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat marți că execuția bugetară la nouă luni arată că Guvernul Bolojan a lăsat o „moștenire bună”, menționând că „PSD nu trebuie să folosească pretexte pentru a-și acoperi incapacitatea de a pune în aplicare soluțiile pe care le invocă de luni de zile sau, mai grav, pentru a justifica o nouă creștere de taxe”.

Advertorial

Anunț de participare

Advertorial

Anunț de participare

Advertorial

Anunț de participare

România

Ambasadorul Rusiei la București a fost convocat la MAE pe tema actului de sabotaj din Brașov
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, l-a convocat, marți, pe ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev, la sediul MAE, în legătură cu actul de sabotaj coordonat de Federația Rusă, care a provocat incendiul din 14 septembrie din incinta platformei industriale Carfil din Brașov.

Advertorial

Anunț de participare

Advertorial

Anunț de participare

Local

Aripi pentru viitorul a 135 de copii cu dizabilităţi
Un nou proiect al DGASPC Arad: „ARIPI – Abilitare, Recuperare și Implicare pentru Integrare”.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.