Erau copii iubitori ai bolşevismului, ai cauzei revoluţiei, mari „patrioţi” îndoctrinaţi încă din grădiniţe, care pârau şi dădeau pe mâna kaghebiştilor propriii părinţi – că-l vorbeau de rău pe Stalin, că nu erau destul de patrioţi, că, mai cu seamă bunicii, ascundeau din recolte şi nu dădeau „poporului” cote de grâu ori de porumb suficient de mari, etc.
Era şi aceasta, printre atâtea altele, o formă de acaparare perversă a conştiinţelor. Oferindu-le copiilor asemenea modele de eroi, propaganda sovietică ridica delaţiunea la rang de valoare morală şi patriotică. Eroii din paginile acestei literaturi scabroase aveau să coboare foarte curând în viaţa de toate zilele. O mulţime de tineri şi-au vândut diavolului sufletul, iar pe prieteni, rude, membri de familie, colegi de muncă ori de studii i-au băgat în puşcării, le-au distrus viaţa, uneori la modul cel mai propriu.
Infernala maşină sovietică de acaparat conştiinţe şi de înfrânt voinţe avea să fie adusă şi la noi, odată cu „eliberarea” ţării. Acelaşi sistem, acelaşi model. Securitatea şi-a găsit rapid lucrători, îndeosebi din păturile sărace şi puţin educate, iar lucrătorii – coordonaţi şi instruiţi o vreme chiar de sovietici – au dezvoltat o reţea de informatori formidabilă. Prin ei, puteau controla întreaga populaţie, puteau apăra „puterea populară”. Teza cu partidul şi poporul care ar fi condus ţara n-a avut niciodată un suport în realitate – România avea să fie condusă de o mână de oameni şi, din ce în ce mai mult, de Securitate, mai cu seamă în a doua parte a „epocii de aur”. Frica din oasele românilor nu era indusă de oamenii partidului, ci de Securitatea care era peste tot, până şi în spatele secretarilor CC al PCR.
Sunt lucruri ştiute, cum ştiute sunt şi dramele atâtor oameni care au fost vânduţi de prieteni, de rude. Înfiorător de-a dreptul este însă actul criminal al Securităţii de-a recruta în reţeaua de informatori copii şi adolescenţi, începând de la vârsta de 12 ani. Transformând copiii nevinovaţi în informatori, securiştii lui Ceauşescu au supus nişte conştiinţe curate la perversiuni odioase, le-au arătat o cale ticăloasă de-a trece, poate mai uşor, prin viaţă.
Eu unul, nu văd o mare diferenţă între ororile sexuale la care sunt supuşi copiii de către pedofili şi folosirea copiilor ca informatori, pentru a afla ce gândesc părinţii lor, ce se vorbeşte în familiile lor, ce spune profesorul. Niciodată n-aş fi crezut că ticăloşia poate atinge asemenea culmi, dar iată că dezvăluirile apărute zilele acestea în presă ne arată că s-a putut. Sintagmei cunoscute – „Doamne, nu-i da omului cât poate duce” – i se poate adăuga o variantă: „Doamne, nu-l lăsa pe om să împingă ticăloşia până unde ar putea.”
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!