Sigur, nu este o problemă că familia politică europeană din care face parte un partid îi oferă acestuia sprijin de imagine la scrutinurile interne. Problema apare atunci când te amesteci în treburile ţării respective, făcând presiuni de natură politică. „Guvernul condus de premierul socialist Ponta trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru asta, cu atât mai mult cu cât a ignorat apelurile comunităţii internaţionale pentru asigurarea condiţiilor potrivite de vot”, se „dăuleşte” şeful PPE. Cu alte cuvinte, guvernul Ponta să-şi dea demisia. De ce, oare, nu s-a „dăulit” şi în 2009, când în diaspora au votat mult mai puţini români, dar, la fel ca şi acum, mulţi au rămas pe dinafară şi au făcut scandal? Fireşte, atunci Guvernul nu trebuia să-şi asume răspunderea, pentru că era condus de către Traian Băsescu, prin intermediul lui Boc, membri de va(r)ză ai PPE.
Dealtfel, după „dăuleala” faţă de Ponta, Daul nu uită să spună că „aş vrea de asemenea să îi mulţumesc preşedintelui Traian Băsescu pentru cei 10 ani în care a condus în condiţii extrem de dificile. Conducerea sa a fost crucială pentru finalizarea intrării României in Uniunea Europeană în 2007 şi pentru transformarea ţării sale într-un actor relevant în UE. România e într-o situaţie mai bună azi datorită eforturilor făcute de Traian Băsescu şi pentru toate acestea el primeşte întreaga noastră apreciere”.
Cât de „relevant” actor a fost România sub conducerea lui Traian Băsescu, s-a văzut din tergiversarea la infinit a accederii în Schengen, mai aleş şefii PPE, cocoţaţi în fruntea UE căutând şi găsind cele mai penibile motive, introducând, special pentru România, clauze politice, cu toate că aşa zisa „Constituţie a Europei Unite” interzice acest lucru. În zece ani, Băsescu şi PDL au stat, precum nişte căţei, la ordinele PPE, în loc să dea cu pumnul în masă şi a cere respectarea drepturilor României. Joseph Daul îşi doreşte cu ardoare ca Băsescu şi ai lui să revină la putere, pentru ca România să rămână o colonie condusă de către indivizi care nu lucrează în interesul ei, ci în cel al stăpânilor. Dă, Doamne, ca Iohannis să-i facă pe Merkel şi pe Daul să se „dăulească”, printr-o atitudine fermă şi demnă, în folosul României şi al românilor!
simion.todoca@informmedia.ro
Citat „Sper că Iohannis îi va dezamăgi pe mulţi dintre cei care l-au susţinut în speranţa că îi va readuce la sacul avuţiei naţionale”
Popularul Daul se dauleste
În limbaj popular, a se „dăuli” înseamnă a se plânge, a se jeli, a se smiorcăi etc. Preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, l-a felicitat pe Klaus Iohannis pentru victoria în alegeri, neuitând să adauge că „sunt mândru că PPE a jucat un rol în asta”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premierul Luca Niculescu a transmis vineri un mesaj de compasiune și respect pentru familiile victimelor și supraviețuitorii tragediei din Clubul Colectiv, subliniind că România mai are multe lucruri de făcut în domeniul sanitar, una dintre priorități fiind construirea unui centru modern pentru tratarea adulților cu arsuri grave, în București.
ARADON Sport local
ARAD. Comisia Județeană a Arbitrilor din cadrul AJF Arad a decis ca derby-ul pentru locul 2 din Liga 4-Mavros la fotbal, confruntarea dintre Frontiera Curtici și CS Socodor, să fie condus de experimentatul central Alin Deac.
România
Lumânări, flori, lacrimi - la 11 ani de la tragedia de la Colectiv, victimele sunt comemorate în fața fostului club, pe Strada Tăbăcarilor din Sectorul 4 al Capitalei.
ARADON Sport local
Arbitrul asistent arădean a fost primul clasat din cei 80 de aspiranţi la promovare.
Local
Viitoarea subprefectă a județului Arad, Ramona-Roxana Vidoni, este fostă membră în Biroul Permanent Municipal Arad al Tineretului Național Liberal și fostă susținătoare PNL.
2
România
Judecătorii din România au indemnizații nete lunare cuprinse între 6.990 de lei, în cazul unui magistrat stagiar aflat la începutul carierei, și 20.346 de lei, pentru un judecător cu grad profesional de curte de apel, potrivit grilelor salariale publicate de Consiliul Superior al Magistraturii pentru octombrie 2026.
Local
A fost Conferința Internațională „Metode actuale de predare și pregătire în educație fizică și antrenament sportiv”.
ARADON Sport local
Pecica este favorită, Sântana trebuie să-și revină, iar Viitorul are cel mai greu meci.
Advertorial
Te antrenezi de câteva ori pe săptămână, revii la mișcare după o pauză sau ai avut o zi solicitantă, iar a doua zi simți mușchii grei și te întrebi dacă te recuperezi bine? Dacă vrei să continui activitatea fără să-ți complici rutina cu reguli greu de ținut, acest articol abordează problemele pe care le întâlnești cel mai des: febra musculară, oboseala, mesele neregulate, hidratarea și somnul, precum și locul magneziului bisglicinat după efort.
Citiți principiile noastre de moderare aici!