Răul cel mai rău

Întâmplarea de la Slatina, cu bolnavul care a fost plimbat, vreme de patru ore, de la o secţie la alta, până a murit fără ca vreun medic să-i acorde minimum de atenţie, nu face decât să mai adauge o tuşă iresponsabilităţii din Sănătate.

Vorbim însă de o iresponsabilitate care ucide. Şi care a fost cultivată decenii la rând, prin lipsa de consecinţe pentru actul medical inadecvat, eronat ori chiar inexistent, neacordat. La noi, noţiunea de malpraxis este mai curând un concept, decât o constatare urmată de aplicarea unor măsuri, sentinţe punitive celui care se face vinovat de erori care conduc la moartea ori mutilarea pacienţilor. Sfârşesc oameni, de la copii la vârstnici, din culpa unor medici şi vinovaţii sunt „pedepsiţi grav” cu reducerea salariului pentru 1-3 luni, cu 10-15%.

Reacţia imediată de solidaritate cu vinovaţii de la Slatina, a colegiilor medicilor judeţean şi naţional, după şi împotriva măsurilor luate de ministrul Sănătăţii, nu face decât să dezvăluie una dintre cauzele atitudinii iresponsabile a unor medici faţă de bolnavi. E vorba de cocoloşirea vinovaţilor, de lăsarea fără urmări a actelor medicale eronate, refuzate sau a celor prestate de mântuială. „O mână spală pe alta” este un principiu pe cât de real pe atât de cinic şi de periculos în lumea medicală de la noi.

Cinic, pentru că suprimarea vieţii rămâne nepedepsită. Iar familiei care a pierdut pe cineva drag, care mai avea zile de trăit, nu i se dă nici măcar satisfacţia morală că vinovatul şi-a primit pedeapsa. Cinic şi periculos, pentru că medici iresponsabili, pe care bolnavii îi „plictisesc” şi-i „enervează”, sunt toleraţi şi, astfel, seamănă în continuare moarte şi mutilare în jurul lor.

Solidaritatea întru culpă a fost, este şi va rămâne, dacă medicii o vor tot tolera, răul cel mai rău posibil din precarul sistem de sănătate de la noi. Un rău care ucide.
Tristan Mihuţa