Românul şi inima sa mare

Revenirea Mihaelei Rădulescu, la Antena 1, cu emisiunea sa „Duminica în familie” a surclasat, pur şi simplu, ratingurile celorlalte televiziuni, adunând în faţa micilor ecrane 747.000 de români.

Dincolo de statistică, se naşte o întrebare: cum reuşeşte Mihaela Rădulescu să capteze interesul atâtor oameni? Cineva ar putea adăuga o altă întrebare: dar Andreea Marin? Nu e acelaşi lucru. „Zâna” are succes mai mult datorită genului şi formatului emisiunii. O emisiune care a cucerit Occidentul cu mult înainte de-a fi adusă în România. Pe când Mihaela Rădulescu şi-a conceput emisiunea singură şi se bazează pe inteligenţa sa, pe improvizaţie şi pe talentul de-a merge direct la sufletul omului. Simplu, dar nu simplist.

Răduleasca este mai firească, Marin mai artificială sau, cum i-au reproşat mulţi, mai prefăcută. Ce preferă românii? Evident naturaleţea Mihaelei Rădulescu. Să ne amintim de cearta publică dintre cele două, de la sfârşitul anului trecut. Majoritatea românilor au transferat capitalul lor de simpatie înspre Mihaela Rădulescu. Din ce cauză? Evident tot despre naturaleţea Mihaelei e vorba. Despre felul său mai „uman”, mai popular, mai plin de emoţii de-a transmite mesajul dorit către telespectatori.

Paralela dintre cele două s-ar putea transfera foarte bine înspre Traian Băsescu şi Adrian Năstase. Şi poate să explice de ce primul este azi preşedintele ţării, iar Năstase, nu. Traian Băsescu a ştiut să se apropie de electorat. Rămâne memorabilă acea poveste cu uitatul în oglindă, dimineaţa, pe când se bărbierea şi constata, cu „amărăciune”, ce soartă nedreaptă au românii, cum sunt ei „condamnaţi” să aleagă preşedintele dintre doi foşti comunişti. E doar o mostră din paleta de „culori” cu care Băsescu a reuşit să înmoaie inima românilor. Câtă vreme Năstase se purta băţos, rigid, trimiţând mesaje seci, Băsescu a ştiut să trişeze pe coarda sensibilităţii, să provoace emoţii. Probabil, Năstase a mizat totul pe logică, uitând că inima bate adesea mintea.

La fel se întâmplă şi acum, în războiul dintre Băsescu şi Tăriceanu. „Domnosul”, cum se spune pe la noi, nu are arta, nici măcar ştiinţa, de-a atinge coarda emoţională a electoratului. Ar fi şi caraghios să-l vezi în scene care pe Băsescu îl prind foarte bine – dansând, râzând cu poftă la un pahar, comportându-se ca unul „de-al nostru”. De fapt, asta e: nouă, românilor, ne plac, ne sunt mai apropiaţi cei care ne seamănă, cei dezinhibaţi, fie până şi dincolo de unele limite. E bine? E rău?

Tristan Mihuţa