O fi crezut că, pentru faptul de a i se fi oferit „circ”, plebea va fi recunoscătoare până dincolo de îndrăzneala de-a „mârâi”. O fi crezut, apoi, că implicarea sa în combinaţiile scoaterii echipei fanion a Aradului din eşalonul al treilea şi plasarea ei în prima ligă a fotbalului românesc este, de asemenea, un argument pe care suporterii alb-roşilor nu-l vor nesocoti. Sau, pur şi simplu, Gheorghe Falcă o fi crezut, în mod naiv, că tot ce face este aplaudat de arădeni – doar nişte „cârcotaşi” din presă mai fac pe nebunii.
Oricare ar fi fost motivaţia pe care şi-a construit primarul Gheorghe Falcă această convingere, iată că a fost profund greşită. Suporterii UTA-ei sunt profund nemulţumiţi pentru preţul abonamentelor. Mai mult, ei se consideră sfidaţi de actualii inşi care fac cărţile la UTA (nu zic „acţionarii”, că nu-i ştiu, nu zic managerii, că nici pe ei nu-i cunoaştem). Sandu Ion a sfidat masa de suporteri de la UTA, atunci când afirmă că aceia care n-au bani pentru asemenea preţuri n-au decât să stea acasă. Prin acest enunţ agresiv, Sandu Ion a demonstrat că habar nu are cât de important este suporterul – nu stadionul plin, dar tăcut, contează, cât galeria de câteva sute, de o mie-două de oameni care îşi dau „plămânii” pentru a fi cel de-al doisprezecelea jucător al echipei. Dacă Sandu Ion, ceilalţi, inclusiv primarul, cred că „al doisprezecelea jucător” este o sintagmă născocită de proşti, atunci, da, înţelegem atitudinea lor de sfidare a suporterilor.
Cluburi mari, de la noi ori de „afară”, nu mai ştiu cum să se poarte mai bine cu abonaţii. Recent, citeam pe un site că acţionarii clubului Middlesbrough i-au invitat la un „ceai” pe cei care nu şi-au reînnoit abonamentele. Nu comentez, fiindcă gestul este plin de semnificaţii, de subînţelesuri. Suporterii nu investesc, fiindcă n-au de unde şi n-au cu ce. Ei sunt însă sufletul stadionului, ei „urlă” şi încurajează echipa, nu îmbuibaţii care mănâncă tartine cu caviar şi care beau cafele, poate un whisky, mai mic ori mai mare, în timpul meciului. Ei sunt „prostimea” fără de care fotbalul n-are sens, nu există.
La un moment dat, şi eu am fost tentat să fac pact cu diavolul şi am zis că cinci milioane de lei reprezintă un efort care merită a fi făcut. Şi chiar îl voi face, dacă preţul abonamentului rămâne neschimbat. Sunt însă suporteri fideli, oameni cumsecade, care trăiesc de decenii doar pentru că aşteptarea dintre două meciuri ale echipei lor dragi, UTA, le face viaţa mai suportabilă. Dacă UTA n-a pierit în ultimii ani, nu i se datorează lui Gheorghe Falcă, nici lui Sandu Ion, ci acestor necăjiţi care n-au lăsat flacăra să moară.
E duminică, dimineaţa, nu ştiu încă dacă cei ce-au luat UTA au înţeles, ori ba, că preţurile la abonamente sunt indecente. Dacă au înţeles, mă bucur, dacă nu, vor avea zile grele, pentru că vor fi rupţi de suporteri.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!