La autostradă şi la atâtea altele. Ei bine, banii se duc pe apa sâmbetei, fără niciun folos. Investiţiile nu se văd, din criză nu ieşim. Dimpotrivă, ne adâncim în ea. Am ajuns să constatăm că aproape jumătate din populaţia ţării tânjeşte după vremurile de dinainte de 1989. Şi atunci era rău, ba chiar mai rău ca acum, dar măcar atunci plăteam datoria externă până la ultimul bănuţ. Or, acum, ne împrumutăm din greu şi trăim tot mai prost.
Nenorocirea este că va urma un alt împrumut, de 13,5 miliarde de euro. Degeaba ne abureşte Emil Boc că nu se pune problema unui nou împrumut. Se pune. Ne-a anunţat acest lucru însuşi preşedintele Traian Băsescu, acum vreo două luni. La rândul său, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, a recunoscut, zilele trecute, că se discută de luni de zile despre posibilitatea unui acord între Bucureşti şi Washington, cu privire la un nou împrumut. De ce are nevoie Guvernul Boc de alţi bani? Pentru a plăti salarii şi pensii, dar şi pentru a achita datoriile mai vechi. Aşadar, nici de data aceasta banii nu se vor consuma în investiţii, pentru crearea de noi locuri de muncă.
Ne îndatorăm pentru câteva generaţii, ceea ce înseamnă că alte câteva generaţii nu ne va fi mai bine. Acesta este preţul pe care îl plătim pentru că suntem guvernaţi de aceşti oameni incapabili. Acesta este preţul încăpăţânării preşedintelui Traian Băsescu de a-i menţine pe Boc şi oamenii săi incapabili în fruntea ţării. E adevărat, vor plăti şi ei, Băsescu, Boc et co., se vor discredita, iar sondajele de opinie ne arată că sunt în prăbuşire continuă, dar ce folos? Ţara rămâne cu răni care se vor vindeca greu, datoriile ne vor împovăra şi ne vor ţine prizonieri ai înapoierii, în raport cu celelalte ţări membre ale Uniunii Europene. Pentru toate acestea trebuie să mulţumim preşedintelui, marelui Jucător care, iată, s-a jucat şi cu ţara, şi cu vieţile noastre.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!