Când vorbim despre integrare trebuie să recunoaştem că aderăm cu toţii, dar nu împreună. Europa va înghiţi în curând, cu noduri, o Românie ruptă-n două. Aproape jumătate din ea, adică lumea satului, trăieşte spaima necunoscutului. Normele pe care trebuie să le respecte îi obligă pe locuitorii lui să-şi schimbe complet obiceiurile. Aproape un şoc cultural. De la culesul fructelor şi până la făcutul brânzei, mulsul vacii sau înjunghierea porcului în bătătură, toate se vor schimba.
Dobitoacele vor avea cip-uri, turmele vor umbla după GPS şi gospodarul va trebui să aibă cont în bancă şi cotă pentru lapte. Până şi pârloaga va avea standardele ei. Autorităţile fac eforturi să-i lumineze. Uliţele sunt bătute de caravane pline cu experţi care vorbesc o limbă ce sună ciudat în urechile oamenilor. Unii îi zic sapardă. Cine s-o înţeleagă?
Însă satul nu înseamnă doar agricultură, ci şi şcoală, drumuri, apă curentă şi canalizare, asistenţă sanitară, investiţii. Potrivit ultimului Eurobarometru, 45% din case de la ţară sunt din chirpici, 84% dintre locuitorii lui au closetu-n curte, 84% trag apă din fântână, 3.100 sate agonizează în sărăcie profundă. Toate acestea reprezintă o provocare imensă nu pentru un minister, ci chiar pentru o ţară întreagă.
Din fericire, deja putem arăta Europei câteva poveşti de succes. Iar Aradul are şi el ce arăta. De exemplu, investiţiile de la Arăneag, Bodrogul Nou, Dezna şi alte câteva din zona Sebiş. Mai puţine însă pe valea Mureşului. Şi toate sunt făcute şi cu bani europeni. Semn că satul românesc are resurse de a se schimba, pentru a deveni un euro-sat. Încet însă, prea încet.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!