Soarta, cum se ştie, avea să i-l scoată în cale pe Zorba, iar finalul este acela
că toată şandramaua s-a prăbuşit.
Nu spun mai mult, nu mai contează cele două atitudini în faţa dezastrului,
pentru că oricum nu cred că la o eventuală retrogradare, investitorii şi Lăcătuş
vor dansa celebrul sirtaki, precum Alan Bates şi Anthony Quinn. Nici nu cred
că sunt capabili de o asemenea atitudine sfidătoare în faţa nenorocirii. Literatura,
filmul sunt una, viaţa e altceva.
Vrând să facă o faptă bună, aceşti oameni au investit milioane de dolari aiurea.
Nu s-au priceput şi nu se pricep la mecanismele, când complicate, când simpluţe
ale industriei fotbalului, dar nici n-au ştiut să-şi facă echipă de consilieri
deştepţi şi de meseriaşi destoinici. Iar acest lucru se vede. Investitorii au
ajuns la mâna unor impresari care, să fiu iertat, au început să-i ţină de fraieri.
Să le livreze, pe bani buni, subproduse ale fotbalului, fotbalişti care n-au
convins nicăieri. Cu banii aruncaţi în buzunarul impresarilor, puteau să-l ţină
pe Mara la Arad, plus să mai aducă jucători buni, de pe la noi.
Au dat chix cu consilierii, au dat chix, din nefericire şi cu antrenorul. Marius
Lăcătuş putea să vadă deja din iarnă ce are şi ce-i lipseşte. N-a „văzut”, iar
asta spune totul. Apoi, i-a ţinut pe portughezi şi pe brazilian până în ultima
clipă, să se convingă dacă sunt ori ba fotbalişti. Nu vreau să par ceea ce nu
sunt, dar mi-ar fi ajuns o zi ca să constat că exceptându-l pe Simao, nu sunt
decât nişte neprimiţi în lumea fotbalului. Până şi fizicul, motricitatea le
sunt potrivnice.
Mai grav pentru investitori este că Lăcătuş nu s-a arătat a fi profesorul,
pedagogul care are ceva în cap şi că ştie să-i înveţe pe cei din subordine ce
au de făcut. Periculos de-a dreptul pentru cariera de antrenor a lui Marius
Lăcătuş este şi faptul că mereu i-a scos pe jucători vinovaţi de eşecuri, i-a
criticat, i-a sancţionat etc., dar n-a prea aruncat privirea, cel puţin nu în
faţa publicului, asupra muncii sale.
Cu regret, Marius Lăcătuş pare să urmeze destinul nefericit al altor foşti
mari jucători care nu izbutesc să devină şi mari antrenori. Îmi pare rău pentru
el, a contribuit enorm la crearea acelei stări de emulaţie pentru renaşterea
din cenuşa proprie, dar uite că nimic nu-i reuşeşte. Se prăbuşeşte şandramaua
peste el, peste investitori, peste noi şi nimeni nu face ceva să ieşim din această
stare hipnotică. Treziţi-vă, domnilor, reacţionaţi, puneţi mâna pe frâie, pe
bisturiu! E ceasul al doisprezecelea, ce Dumnezeu!
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!