Toată lumea este indignată de faptul că a trebuit să aflăm acest lucru din presă. Nici măcar din presa română, ci din presa franceză ! Indiscutabil, procedura folosită nu are nimic de-a face cu democraţia, dar nu cumva să ne imaginăm că ţările puternice fac totul la lumina zilei, în numele democraţiei, că ele nu apelează niciodată la înţelegeri şi pacte secrete, multe dintre ele nu doar imorale, ci de-a dreptul amorale, despre care cetăţeanul de rând nu află nici măcar în vis.
Nu există ţară care să nu fie constrânsă la gesturi subterane care, dezvăluite, ar face să crape de ruşine şi cele mai groase obrazuri. Dincolo de justeţe sau injusteţe, dincolo de scuze sau acuze, dincolo de folosirea oricărui element în scopuri electorale, există raţiuni care sunt extrem de simplu de devoalat.
Mai întâi de toate, acuzele că trimitem la moarte suflete române pentru o cauză care nu este a noastră pot fi uşor demolate, afirmând- cu cinismul de rigoare- că în lumea de astăzi nu se mai luptă pentru cauze, ci pentru interese. Are România vreun interes în reuşita operaţiunii din Ciad ? Are. Are interesul de a fi recunoscută ca ţară care a participat la o operaţiune militară a Uniunii Europene.
Pentru că este, explicit, o operaţiune a Uniunii Europene. Cândva, nu se ştie peste cât timp, va avea şi Uniunea Europeană braţul ei armat, care să nu mai depindă de NATO. La acel moment, va fi extrem de important faptul că România a fost- cum se spune- membru fondator, pentru că va putea să aibă cu adevărat un cuvânt de spus.
Chiar dacă vorbim despre un sacrificiu în numele viitorului, probabil că o compensaţie tot va exista şi pe termen scurt. Poate, renunţarea la activarea unor clauze de salvgardare, poate închiderea ochilor faţă de introducerea unor măsuri sociale care nu prea sunt în concordanţă cu normele europene, poate un deficit bugetar de neacceptat în condiţii normale, poate…
Evident, niciodată nu se va spune că României i s-a mai dat o păsuire în virtutea participării la intervenţia în Ciad. Cotroceniul va încerca, în scop electoral, să arunce „măgăria” în cârca Palatului Victoria şi viceversa, fiecare spunând că habar nu a avut, când este limpede pentru toată lumea că ştiau şi unul şi celălalt, după cum este limpede că exista şi un acord tacit al majorităţii membrilor CSAT.
Dacă nu ar fi aşa, probabil că Sarkozy nu s-ar fi întâlnit cu Băsescu şi Tăriceanu, ci s-ar fi interesat unde ar putea fi găsit căprarul Gogoneaţă, că are ceva de discutat cu el, în secret…
Simion Todoca
Citiți principiile noastre de moderare aici!