Sentinţa

În schimb, aveau o lume de câştigat. Aşa a început. Apoi s-a înroşit asfaltul
de sânge. Dar Aradul a devenit cel de al doilea oraş liber din România. Ei au
intrat în istorie. Acum 17 ani mulţi credeam că lucrurile vor fi mai simple.

Vom trăi mai bine, vom fi liberi, fericiţi, vom putea gândi fără oprelişti
şi vom putea spune ce gândim, într-un cuvânt că vom îngropa trecutul pentru
a ne construi viitorul. Adevărul este că nu prea avem timp de el, că nu suntem
fericţi. Băsescu şi Tăriceanu ne-au lipit deja de harta din turtă dulce a Europei.

Ceea ce nu ne împiedică să fim mai dezbinaţi ca oricând. Scandalul provocat
de disputatul Raport Tismăneanu demonstrează că evaluarea trecutului recent
este încă o miză politică fierbinte. Chiar în ziua aleasă pentru condamnarea
orânduirii comuniste un barometru de opinie releva că majoritatea românilor
(53%) consideră comunismul o idee bună.

Aceeaşi oameni însă ar condamna însă crimele pe care totalitarismul ideologic
(de orice tip) le face. Pentru că ideile nu trebuie să ucidă. Mulţi dintre ei
au fost dintre cei care au alungat totalitarismul comunist din istorie. Ceea
ce nu-i împiedică să creadă că stânga politică reprezintă o soluţie pentru problemele
lor prezente, că repararea erorilor trecutului nu trebuie să însemne noi suferinţe.

Amestecarea de-a valma în sentinţa împotriva totalitarismului comunist românesc
a unor lideri foarte vii ai opoziţiei de stânga a dat apă la moară zonei radical
populiste, iar raportul a fost considerat o măciucă politică ce n-are a face
cu trecutul, care trebuie cunoscut şi apoi asumat, ci cu prezentul nenorocit.
Pe care nici o condamnare nu-l face mai acceptabil. Pur şi simplu sentinţa a
fost dată acum 17 ani.

Doru Sava