La Cinema Grădiște, costurile au fost de peste 1,5 milioane de lei, pentru a-l face funcțional. Și-au început proiecțiile, organizate de Centrul Municipal de Cultură. Și-au început oamenii să vină. Ce-i drept, nu foarte mulți. Anul trecut, media de spectatori a fost de 94 pe proiecție, în condițiile în care sala are 120 de locuri. De ce se întâmplă asta? Cel mai probabil, proasta administrare a obiectivului este marea cauză. Cei de la CMC au proiectat încă de la început doar filme de animație, „clienți” fideli fiindu-le școlile primare și grădinițele Aradului. Doar că și-astea se termină, iar „Săptămâna Altfel”, în care învățătorii își scot copiii la film e doar o dată pe an. În rest, se bazează pe părinții care își permit să-și scoată pruncii la cinema, o dată pe lună. Nici măcar nu s-a încercat realizarea unui program – fie el și săptămânal, sau bisăptămânal – de proiecții pentru publicul larg. Asta ca să se poată bucura și grădiștenii de un film văzut pe „ecran mare”. Numărul de spectatori ar fi, cu siguranță, altul, iar investiția făcută în cinematograf poate n-ar mai părea atât de inutilă.

„Tragedia” însă nu-i la Grădiște, ci la Solidaritatea, cinematograful din Gai. Aici, în sala de 120 de locuri, au fost anul trecut prezenți, în medie, câte 62 de spectatori pe proiecție. S-au proiectat nouă filme, toate pentru elevii unei școli. Iar numărul de 62 de spectatori, cu siguranță nu este sută la sută real. Nu sună rău, să zicem. Doar că pentru a reabilita și dota clădirea din Gai, cea care deservește lunar câte șaizeci de persoane, Primăria a dat peste un milion de lei. Nici aici, CMC-ul nu a mișcat vreun deget pentru a-i atrage pe adulți spre sala de cinema. Cine știe, poate cândva se vor trezi.

Dar speranța nu-i pierdută de tot. Asta pentru că avem în centrul orașului „Arta”, un alt cinematograf de-al primăriei. În sala mare de peste 200 de locuri de pe strada Alecsandri, au participat anul trecut, în medie, câte cinci sute de spectatori pe lună la zecile de proiecții organizate. Și investiția de-aici a fost mai mică decât în cazul celorlalte două obiective – sub un milion de lei. De ce se întâmplă asta? Pentru că Arta a avut norocul să fie „dat pe mâna” unor tineri pasionați de cinematografie: cei de la Asociația CitiZenit. Cam de un an, mâna asta de oameni se ocupă de proiecțiile de la Arta, de tot ce ține de obținerea drepturilor de difuzare, invitați, organizarea propriu-zisă a proiecțiilor. Și o fac destul de bine, Arta fiind locul în care poți vedea filme noi, provocatoare, pe care poate într-un multiplex nu le-ai vedea proiectate. Arta rămâne, deocamdată, exemplul că se poate face ceva bun.

Și stau și mă-ntreb, în situația asta: nu s-ar putea găsi câte o mână de „citizeniți” și pentru celelalte două cinematografe? Nu ar fi mai frumos ca la Grădiște sau Solidaritatea să avem, măcar o dată pe săptămână, câte un film la care să te enervezi că nu ai mai prins loc în sală? Știu, știu, sună…ca-n filme!