Niciunde energiile unui popor întreg nu se mai consumă atât de penibil, ca la noi. Aici, lucrurile cele mai banale sau cele extraordinare devin parte, armă, braţ, pretext în războiul lui Traian Băsescu cu Călin Popescu Tăriceanu.
Dezastrele naturale au devenit pod real de confruntare, de trântă a orgoliilor celor doi, de scrâşnituri de dinţi printre zâmbete mincinoase, de înjurături şi jigniri. Politica externă nu mai exprimă interesul naţional, ci moftul orgoliului nestăpânit şi fără margini. Guvernul nu mai este judecat după performanţe, nici ministerele şi miniştrii după cum îşi fac treaba, ci după „armata” în care sunt înrolaţi. Până şi un subiect precum furtul şi vânzarea subiectelor de la bacalaureat, în loc să fie tratat cu toată răspunderea şi asprimea pe care o presupune un caz atât de grav, devine sabie sau scut, după cum sunt interesele.
Spectacolul este jenant, dar nu acesta este necazul cel mai mare. Dincolo de faptul că râde lumea de noi, rămâne realitatea crudă – România este ruptă în două şi se consumă inutil energii enorme. În loc să ne îndreptăm gândurile, atenţia, puterile toate spre a pune ţara pe picioare, pentru a ne organiza şi noi, cât de cât, în toate planurile, ne risipim într-un mod iresponsabil. Şi pentru ce? Pentru că ursul nu joacă după cum îi cântă ursarul, pentru că Tăriceanu are demnitatea de a nu fi o nenorocită de cârpă de şters te miri ce. Totul, pentru că amorul propriu al lui Traian Băsescu – obişnuit doar să comande unor capete plecate, unor inşi care nu discută ordinul, ci doar îl execută, un ins care nu ştie ce este echipa şi la ce ar putea folosi aceasta, un om al cărui orgoliu debordează continuu – se simte lezat.
Mulţi spun că, de fapt, războiul Băsescu-Tăriceanu este doar interfaţa războiului Băsescu-Patriciu. Posibil. Dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile, nici faptele. Rămâne la fel de iresponsabil şi de condamnabil modul în care ţara este cufundată în această mocirlă.
Nimeni, nici măcar un preşedinte ales de cinci milioane de români, nu are dreptul să facă din ţară bâtă de dat în cei care nu-i plac. Or, Traian Băsescu lasă tot mai mult impresia că nu mai ştie ce se cuvine şi ce nu. Pare să fi intrat în faza în care chiar crede că poate face ce vrea – şi cu oamenii, şi cu ţara. Este faza terminală.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!