Liberalii din teritoriu au cârtit tot mai vehement împotriva premierului, reproşându-i că îi lasă să fie umiliţi de către democraţi, aceştia deţinând în continuare puterea, cu toate că partidul a ieşit oficial de la guvernare.
Fie pentru că era conştient de faptul că PNL e departe de a avea specialiştii necesari, iar căpuşarea judeţelor de către şefi şi şefuleţi care nu aveau altă calitate decât apartenenţa politică ar fi însemnat, pe termen scurt, discreditarea totală în faţa electoratului, fie pentru că încă mai spera că democraţii se vor sătura de fiţele lui Traian Băsescu şi îl vor abandona, Tăriceanu s-a ferit să taie în carne vie.
Operaţiunea de schimbare a şefilor instituţiilor deconcentrate a decurs în dorul lelii, iar de schimbarea prefecţilor se părea că nici nu poate fi vorba. Şi totuşi, iată, tăvălugul s-a pornit.
Dincolo de războiul PD-PNL, începe să devină tot mai clar că, deocamdată, statutul de înalt funcţionar public al prefectului îl pune pe acesta la adăpost dacă nu are culoare politică, dacă nu la costum, atunci, măcar la lenjeria intimă, care nu se vede decât în patul conjugal.
Că prefectul are ca datorie aplicarea politicilor guvernului în teritoriu, este foarte clar, dar tot atât de clar este că, oricât de bine îşi va face datoria, i se vor găsi destule bube în cap dacă nu aplică şi politica partidului de guvernământ, care este deasupra politicilor. Adică, mai concret, chit că eşti membru, chit că nu eşti, trebuie să fii loial partidului, că altfel te ia mama dracului…
Simion Todoca
Citiți principiile noastre de moderare aici!