Tentaţia scrisului

Sunt si din cei care scriu numai pentru ca scriu, iar multi scriu degeaba.
De la o anumita vârsta se scrie sub presiunea trecutului, a amintirilor
sau din considerentul ca ar avea ceva de spus în diverse domenii.

Destine paralele, micul roman al Doinei Pacurariu, aparut la Gutenberg Univers,
urmareste formarea a doua fete de familie buna, domnisoarele Moisescu, fiicele
conului Leonida si ale coanei Letitia.

Romanul nu duce lipsa de evenimente epice. Boierii Moisescu sunt victimele
unui accident mortal de trasura. Fetele, Teodora si Leonora, vor ramâne
fara parinti. Dar, colac peste pupaza, la aflarea vestii despre accidentul parintilor
Leonora se rostogoleste din capul scarilor si îsi va pierde vederea.

În fine, cele doua surori vor ramâne în grija doamnei Sofia,
sora domnului Moisescu, vaduva înstarita.

De fete se îndragostesc doi tineri intelectuali, un avocat si un medic
din Fagaras, deoarece fetele se mutasera de la Brasov la Fagaras, în micul
palat al matusii.

Frumoase si inteligente, chiar studioase, fetele au succes, sunt de viitor.
Au, pe deasupra, zestre frumusica. Medicul Matei Robu se îndragosteste
fulger de Leonora, cu toate ca aceasta îsi pierduse vederea. Faptul poate
sa emotioneze, sa produca impresie cititorului.

 

Dar toate merg spre bine. O interventie chirurgicala în Elvetia îi
reda Eleonorei vederea. Si iata ca se întemeiaza simultan doua familii
model.

Doar un accident de automobil, fara consecinte grave, pare sa mai tulbure armonia
celor patru.

Tinerele perechi se muta la Cluj, unde cele doua doamne vor urma studii universitare.
Gemenele fac impresie.

Dar iata ca apare unica lovitura de teatru a revolutiei proletare. „Cu
ocazia verificarii dosarelor studentilor care au promovat la examen, s-a constatat
ca domnisoarele Moisescu Teodora si Eleonora poseda o avere substantiala si
ca atare provin din familie de chiaburi, neputând continua facultatea.”
Dosarele, asadar. Dovada ca întotdeauna speta umana gusta dosarele. „Noul
Guvern îsi face de cap!”

Însa Mihai are prieten la noul Minister, chestiunea se rezolva urgent,
iar acelasi Mihai (sotul Teodorei) „a fost chemat de prietenul sau de
la Minister, care i-a adus la cunostinta ca s-a analizat situatia celor doua
studente, constatându-se ca au luat examenul cu excelent si datorita faptului
ca sunt si orfane, sunt acceptate sa urmeze facultatea, urându-le succes.”
Acela, da, prieten!

Cum vedem, episoade narative sunt, doar ca tratate în foarte mare viteza,
în absenta unei problematizari, analize etc. Pot deranja si unele imperfectiuni,
ca sa zic asa, de exprimare: „soarele se înaltase sus”; „concertul
atât de armonios”; „un mic altar în miniatura”;
„tacerea era aproape materialista”; „când sosi timpul
sosirii”; „atmosfera ambianta si hazlie” etc. etc. În
fond cui nu i-ar placea sa relateze un cer înstelat?

Mentionam ca autoarea conduce bine, fluent si cu sincera emotie mersul personajelor
si întâmplarilor.

Petru M. Has